Noi îmbolnăviri, înregistrate doar în Timișoara și Lugoj! Niciun nou caz de infectare în Caraș-Severin

Grupul de Comunicare Strategică a emis o nouă informare în legătură cu evoluția îmbolnăvirilor cu noul virus. Potrivit datelor, la nivel național, au fost înregistrate alte 1.591 de cazuri. Dintre acestea, 24 sunt din județul Timiș, iar în Caraș-Severin nu a fost depistat niciun nou caz. La nivel național, a fost depășit pragul de 8.000 de pacienți, internați în spitalele COVID-19, iar la ATI sunt aproape 600.

În Lugoj au fost depistate 15 cazuri, iar în Timișoara, 9.

În ultimele 24 de ore, au fost procesate 541 de teste, au intrat în carantină 71 de timișeni, iar în izolare, 46. Numărul pacienților, internați în spitalele COVID-19, rămâne ridicat. Este vorba despre 173 de bolnavi, dintre care 19 sunt la ATI. A fost înregistrat și un deces, iar totalul ajunge, în Timiș, la 172.

Rata de infectare, la mia de locuitori, este de 0.70, în Timiș.

La nivel național, au fost înregistrate 45 de decese. 27 de bărbați și 18 femei au pierdut lupta cu noul virus. În unitățile sanitare de profil sunt internați 8.001 pacienți, dar numărul celor de la Terapie Intensivă rămâne ridicat. 592 de persoane au fost transferate la ATI după ce au dezvoltat o formă severă de boală.

De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate cu noul virus 137.491 de persoane. 108.526 de români au fost declarați vindecați după o dublă testare negativă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/