Cei care dețin proprietăți pe coridorul de expropriere al variantei de ocolire Timișoara Sud vor putea participa la ședințele comisiilor al căror program a fost stabilit la sediul primăriilor Sânmihaiu Român, Moșnița Nouă, Ghiroda, Șag, Timișoara și Giroc.
Proprietarii sunt invitați să participe la aceste ședințe, la primării, cu toate actele de proprietate și documentele de identitate. Astfel, ședințele comisiei la Sânmihaiu Român vor avea loc în 14 și 15 septembrie, la Moșnița Nouă – în 16 și 17 septembrie, la Șag: 27 septembrie-01 octombrie, Timișoara: 4-15 noiembrie, iar la Giroc – între 18 și 30 octombrie.
Comisiile vor emite procesele-verbale și hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru fiecare imobil expropriat, documente în baza cărora se vor putea achita sumele consemnate.
DRDP Timișoara anunță și că a fost publicată în Monitorul Oficial 783/13.08.2021 HG 834/2021 pentru corectarea HG 933/2019 (prima HG referitoare la exproprierile pentru acest obiect de investiții). HG nr. 834/2021 modifică Anexa 2 a HG nr. 933/2019, în sensul actualizării, în condițiile legii, a elementelor de identificare și a sumelor individuale aferente despăgubirilor.
Odată cu ședințele comisiilor de expropriere vor fi emise procesele-verbale și hotărârile și pentru imobilele respective, astfel încât să se poată realiza plata pentru toți proprietarii afectați.
Detalii suplimentare pot fi obținute la DRDP Timișoara, telefon: 0256.246.627, Serviciul Exproprieri.
CITEȘTE ȘI: Sute de exproprieri noi, aprobate de Guvern pe traseul centurii Timișoara Sud