Noi blocuri din Timișoara ar putea fi reabilitate termic cu bani europeni

Bloc din Timisoara reabilitat termic

Noi blocuri din Timișoara ar putea fi reabilitate termic cu bani europeni. Primăria vrea să depună cereri de finanțare, în speranța că va atrage peste 11 milioane de euro.

Primăria Timișoara a început demersurile cu scopul de a extinde numărul blocurilor care intră în reabilitare termică. Astfel, în această săptămână, Consiliul Local Timișoara a aprobat „identificarea și selecția blocurilor de locuințe situate într-o zonă strategică a orașului”. Această inițiativă are ca obiectiv depunerea cererilor de finanțare pentru eficientizarea energetică a blocurilor situate în zona cuprinsă între B-dul Cetății, str. Gheorghe Lazăr, Calea Circumvalațiunii și Calea Torontalului.

Pentru a asigura o abordare integrată asupra spațiului public și clădirilor rezidențiale, vor fi prioritizate blocurile de locuințe din cadrul zonelor unde sunt prevăzute și alte investiții de regenerare urbană și blocurile de locuințe al căror amplasament se află în continuarea blocurilor deja reabilitate sau în curs de reabilitare”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cererile de finanțare ar urma să fie depuse prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, pe „Intervenția regională 3.1.A Eficiență energetică – clădiri rezidențiale. Timișoara, în calitate de municipiu reședință de județ, are o alocare distinctă de 11,2 milioane de euro.

Această inițiativă va aduce beneficii locatarilor prin reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea, diminuarea umidității din locuințe, protejarea față de zgomotul exterior, dar și la ameliorarea aspectului urbanistic general al orașului”, a detaliat instituția.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/