Ministerul Dezvoltării a trimis o nouă tranșă de bani pentru Pasajul Solventul Timișoara. S-au făcut alocări de fonduri și pentru alte 18 comune.
Trei milioane de lei este decontarea cerută de autoritățile din Timișoara pentru lucrările de la subpasaj.
Stadiul proiectului a trecut de 45%, spun reprezentații Primăriei Timișoara.
„Sperăm ca cât mai repede, undeva în febriuarie – martie, lucrările să fie reluate și spre sfârștul acestui an, începutul anului viitor, să ne apropiem de finalizarea și deschiderea acestui pasaj”, declara, la final de ianuarie, petntru Express de Banat, viceprimarul Ruben Lațcău.
Proiectul pasajului presupune subtraversarea a 10 linii de cale ferată, cu 4 benzi de circulație rutieră, de pe Calea Bogdăneștilor până pe strada Gării. Pe aici se vor amenaja și linii duble de tramvai înierbate, trotuare și pista de biciclete.
Pentru modenizarea infrastructurii rutiere, respectiv modernizarea de străzi sau de trotuare, au primit fonduri 12 comune. Este vorba despre Gottlob (1,5 milioane de lei), Cenad (2,1 milioane de lei), Tomnatic (310.000 de lei), Liebling (154.000 de lei), Pietroasa (112.00 de lei), Belinț (895.000 de lei), Ghiroda (800.000 de lei), Boldur (470.000 de lei), Satchinez (3 milioane de lei), Parța (970.000 de lei), Racovița (747.000 de lei) și Variaș (1,2 milioane de lei).
Pentru extinderea rețelelor de apă sau de canalizare, Ministerul Dezvoltării a trimis bani administrațiilor din Victor Vlad Delamarina (244.000 de lei), Giarmata (2,8 milioane de lei), Dumbrăvița (2 milioane de lei), Lenauheim (1,7 milioane de lei), Traian Vuia (234.000 de lei) și Comloșu Mare (2,5 milioane de lei).
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 956.7 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 590 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.