Noaptea minții! Maternitatea Odobescu a intrat în carantină ilegal! DSP Timiș clarifică epopeea după mai bine de 24 de ore!

Maternitatea Odobescu a intrat în carantină în 31 martie, dar decizia nu a aparținut Comitetului pentru Situații de Urgență așa cum prevede legea, ci managerului unității sanitare, a anunțat Direcția de Sănătate Publică la o zi după ce informația a apărut în spațiul public.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, sunt în măsura să vă aduc la cunoștință următoarele aspecte, menite să lămurească episodul carantinării Maternității Odobescu din Timișoara”, a transmis Mariana Rădulescu, șeful DSP Timiș, într-un comunicat de presă, cu toate că jurnaliștii au cerut încă de ieri această lămurire.

Decizia carantinării unui spital trebuie luată, conform legii, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin ordin sau hotărâre de prefect supus la vot în cadrul unei ședințe. Nu s-a întâmplat și în cazul Maternității Odobescu, unde măsura a fost luată de managerul Olimpia Oprea. Anunțul DSP vine la mai bine de 24 de ore de când informația a fost transmisă deja în presă, în ciuda insistențelor jurnaliștilor care, în cursul zilei de ieri, au cerut un punct de vedere al DSP. În zadar însă. Subiectul nu a fost abordat ieri nici de reprezentanții Instituției Prefectului și nici de unicul informator – Grupul de Comunicare Strategică. 

„Decizia de a declara carantina la Maternitatea Odobescu a aparținut, de la sine putere, doamnei Olimpia Oprea, manager al Spitalului Clinic Municipal Timișoara, instituție care are în subordine maternitatea în cauză, după o consultare/informare a doamnei prefect de Timiș, Liliana Oneț. Adică fără nicio consultare cu DSP Timiș și fără nicio decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timis, așa cum prevede legea! Cea mai bună dovadă în acest sens sunt declarațiile publice ale directorului Spitalului Municipal Timișoara, de ieri-seară , afirmații care ne-au șocat pe toti: <<Am carantinat, închidem maternitatea, testăm tot personalul. Sunt în jur de 80 de persoane în acest moment în spital şi nu pleacă nimeni acasă până nu aflăm rezultatele testelor>>”, a transmis Mariana Rădulescu.

DSP subliniează că află tot din presă că Prefectura Timiș a transmis un comunicat prin care a anunțat că mâine, 2 aprilie, va fi ridicată carantinarea după o decizie luată în cadrul Comitetului având în vedere faptul că DSP a efectuat ancheta epidemiologică.

„Si de această dată, din nou fals. În primul rând, pentru că DSP Timiș nu a cerut, nu a propus acest lucru și nici nu ar fi avut cum să procedeze în această direcție, enunțată de către Prefectura Timiș, din două motive mari și late. În primul rând, așa cum am afirmat deja, nu DSP Timiș a decis carantinarea Maternității Odobescu deci, logic, nu avea cum să fie de acord cu ridicarea acesteia. Altfel spus, nu am fi putut ridica un embargou pe care nu noi l-am instaurat! (…) La vremea anunțului de închidere a Maternității Odobescu DSP Timiș nu făcuse nici măcar o anchetă epidemiologică, iar subiectul carantinării Maternității Odobescu nu a fost discutat, nici măcar la nivel de analiză, în ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timiș! La fel ca și ISU, DSP Timiș a aflat din presă!”, mai spune Rădulescu.

Mariana Rădulescu susține că decizia luată de managerul Olimpia Oprea și „girată de Guvernul României în teritoriu (n.r Liliana Oneț) este una extrem de hazardată și total neinspirată”, aruncând sistemul sanitar bănățean în haos. Nici măcar ancheta epidemiologică nu era finalizată cu specificarea că „vorbim despre 60 de persoane”. Informațiile clare și cifrele sunt transmise tot pe bâjbâite.

„Oamenii au fost eliberați, că doar a venit ministrul Sănătății în vizită. Tot cu bucurie și tot din presă, noi de la DSP Timiș am aflat că Primăria Timișoara a garantat, încă de ieri, testarea subiecților de la Odobescu, alocând și o sumă de bani din buget, lansând chiar și o comandă în vederea achiziționării testelor. Până atunci, până când vor apărea testele Primăriei Timișoara, subiecții de la Maternitatea Odobescu au beneficiat de <<un împrumut>> de 100 de teste din partea Spitalului <<Victor Babeș>>, în mod prioritar, în baza unei decizii a cuiva, în detrimentul unui număr de circa 250 de persoane, care așteaptă efectuarea de urgență a testărilor, în baza procedurilor și normativelor legale. Acum, după 24 de ore de-a joaca cu carantina, din rațiuni strict politice și în goană după capital electoral, cei care ne-au aruncat în acest haos încearcă să scoată castanele din foc cu mâna DSP Timiș, lucru absolut delirant, jignitor și ofensator pentru toți angajații acestei instituții. În curând, va veni vremea pentru cei care au luat și girat această decizie să le explice părinților, mamelor, bunicilor și copiilor cum de a fost posibil ca la Maternitatea Odobescu, în plină carantină, nu-i așa, să fie testate doar cadrele medicale, aflate în tură, deși în unitatea medicală, la momentul anunțului și până azi, mai erau internate alte 100 de persoane: gravide, copii, lăuze și însoțitori?!”, a încheiat Mariana Rădulescu.

Astfel, trei instituții mari și late plus un Grup menit să informeze populația sunt implicate într-un caz cu iz penal. Trei mănunchiuri de informații diferite și una absentă – a Grupului de Comunicare Strategică. Cert este că există un conflict între Liliana Oneț și Mariana Rădulescu, dar întrebarea este: ce vină au pacienții?