Astăzi, când printre pasiunile elevilor nu a mai rămas nici măcar pe ultimul loc lectura, când dragostea pentru cărți a fost înlocuită de fascinația pentru calculator, internet și noua tehnologie în general, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 12 sunt invitați la Râul Alb pentru o noapte de lectură.
Trei cadre didactice de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 12, împreună cu cea care promovează cărțile în rândul elevilor, bibliotecara școlii, organizează în acest sfârșit de săptămână, mai exact în noaptea de vineri spre sâmbătă, o seară dedicată cărților. Într-o ambianță de relaxare și detașare de cotidian, la Râul Alb, elevii vor intra în magica lume a cărților.
„Proiectul „Noaptea lecturii” are ca scop dezvoltarea exercițiului de lectură la elevi, în contextul în care cartea nu mai reprezintă o atracție permanentă a acestora. Activitatea își propune prezentarea unei cărți citite de fiecare dintre participanți într-o manieră personală, precum și dezvoltarea creativității în rândul elevilor de gimnaziu”, explică Ghiorghița Fercea, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 12. Coordonatorii activităților sunt profesorii Liliana Lupulescu, Liliana Hamat, Petrișor Boltașu și bibliotecara Mariana Badescu.
Ideea proiectului este ca elevii să redescopere iubirea pentru cărți într-un mediu dedicat relaxării, astfel, care altă locație ar fi fost mai potrivită decât tabăra Râul Alb, unde nu au cum să fie ispitiți sau bruiați de noua tehnologie, nici măcar de telefoanele mobile. Se dovedește încă o dată că lipsa semnalului pe rețelele mobile din acea zonă ajută la consolidarea unei atmosfere perfecte pentru comunicare și interacționare pe viu a tinerilor.
Cu o prezență strategică în Giarmata, lângă Timișoara, Hexing Europe transformă regiunea într-un nou pol al inovației energetice. Fabrica modernă din Giarmata, cu o investiție totală de 15 milioane...
Listele de candidați pentru alegerile parlamentare au fost validate joi de Consiliul Politic Județean al PSD Timiș. La Camera Deputaților, lista este deschisă de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, deputat...
Trei decenii de slujire, de la reînființarea istoricei Episcopii a Caransebeșului
Master în calcul quantic, la Universitatea Politehnica Timișoara
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281