Nu mai e mult până la evenimentul care dezvăluie fascinantul univers al științei și care oferă publicului șansa de a pătrunde în această lume miraculoasă și interesantă chiar și pentru o noapte! Ce experiment științific va fi realizat, mai exact?
„Noaptea Cercetătorilor” este un eveniment anual, ce se organizează în aceeași seară, anul acesta vineri, 27 septembrie, în peste 350 de orașe europene, pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin programul Orizont2020, de către un consorțiu al celor mai prestigioase universități românești și institutele de cercetare de pe platforma Măgurele, printre care și Facultatea de Fizică a Universității de Vest Timișoara.
Echipa „Noaptea Cercetătorilor” propune o temă de vacanță de cinci minute tuturor celor ce vor să participe la un experiment științific național: construirea unei hărți magnetice a României. Nu sunt necesare cunoștințele de specialitate, iar participanții au nevoie doar de un telefon smart.
Practic, toți cei care vor să contribuie la experiment trebuie să își instaleze o aplicație gratuită pe telefon, să citească datele înregistrate de senzorul câmpului magnetic al telefonului din locația în care se află și să le trimită echipei. Pe baza citirilor, primite din cât mai multe locații din România, de la cât mai multe persoane, echipa „Noaptea Cercetătorilor” poate genera o reprezentare grafică a câmpului magnetic pe tot teritoriul țării.
Cum funcționează? Se instaleză pe mobil o aplicație gratuită; se citește de pe ecran valoarea câmpului magnetic; se notează coordonatele GPS; se trimit datele echipei „Noaptea Cercetătorilor”; valoarea semnalată este adăugată pe hartă. Folosind toate valorile trimise din toate colțurile țării, echipa Noaptea cercetătorilor generează o hartă magnetică a României, într-un experiment inedit de citizenscience.
Instrucțiunile complete sunt disponibile pe www.noapteacercetatorilor.ro
Indiferent de vârstă sau de nivelul cunoștințelor științifice, sunt invitați deopotrivă cei mici și cei mari să își aducă aportul cu informații din zona în care se află. Mai mult de atât, echipa îi încurajează pe toți cei care sunt în concediu să facă măsurători de fiecare dată când sunt într-un loc nou, astfel încât harta să fie bine acoperită.
Până în momentul de față, au fost primite informații din aproximativ 300 de locații. Datele sunt analizate, prelucrate grafic, iar o hartă intermediară este publicată săptămânal.
Varianta finală a hărții va fi dezvăluită în 27 septembrie, data la care are loc evenimentul „Noaptea Cercetătorilor” în București, Cluj, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara. În seara respectivă, cercetătorii din principalele centre universitare din România vor prezenta în public experimente interactive, conferințe științifice pe înțelesul tuturor și descoperi științifice recente.
Experimentul constă în construirea unei hărți magnetice, Planeta Pământ fiind în sine un magnet uriaș. O hartă geomagnetică ne arată cum sunt distribuite valorile câmpului magnetic terestru, în funcție de poziția geografică. Adunând suficiente date, din diverse locuri, există posibilitatea de a fi făcute comparații și se pot observa valori crescute sau scăzute, denumite anomalii geomagnetice, legate de magnetismul rocilor.
Proiectul hărții câmpului magnetic este o inițiativă de „știință cetățenească”, o modalitate de cercetare științifică ce include participarea voluntară și entuziastă a celor interesați de un anumit domeniu. Prin astfel de inițiative, cercetarea devine mai accesibilă și deschisă persoanelor care doresc să contribuie, chiar dacă nu fac parte din mediul academic.