“În PDL a început munca, în USL, problemele!”

Biroul Permanent Judeţean al PDL Caraş-Severin a validat ieri noua conducere a organizaţiei judeţene, o organizaţie aflată într-un amplu proces de reconstrucţie.

Primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, a fost ales preşedinte al PDL Caraş-Severin, Eugen Cismăneanţu şi Dragoş Enache sunt începând de ieri pim-vicepreşedinţi la nivel judeţean, iar Aurel Miclea a fost ales secretar general. “Am preferat ca alegerile să se fie ceva mai discret. Văzând şi problemele din USL nu am vrut să ne expunem mediatic. Putem spune că la noi a început munca, la ei, problemele”, a declarat Vasilescu.
Preşedintele PDL Caraş-Severin vorbeşte despre o reconstrucţie a filialei judeţene, motiv pentru care, mai mulţi membri au fost excluşi din cadrul partidului prin votul Biroului Permanent Judeţean. Viorel Blajovan, Lucian Câmpian, Mircea Broască şi Adrian Doxan au fost daţi afară din partid pentru că nu s-au implicat în campania electorală. “Au refuzat să lucreze în echipă, nu au respectat cele stabilite în campanie, motiv pentru care am propus Biroului Permanent Judeţean excluderea lor, ceea ce s-a şi întâmplat. Chiar dacă au fost multe plecări din partid, ne permitem să mai excludem. În acelaşi timp, sunt persoane importante care îşi manifestă dorinţa de a veni alături de noi. Vom face o echipă tare şi la Reşiţa, vă garatntez”, a mai spus preşedintele PDL Caraş-Severin.