Președintele Nicușor Dan nu exclude scenariul alegerilor anticipate, dar subliniază că ele sunt „foarte puțin probabile” și că ar deveni o soluție doar dacă blocajul politic privind formarea unui nou Executiv se prelungește.
În plus, șeful statului a precizat că organizarea unui nou scrutin nu ar rezolva impasul politic actual.
Președintele Nicușor Dan a vorbit, într-un interviu pentru Știrile ProTV, despre consultările de luni de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou Executiv, care însă nu s-au încheiat cu o soluție.
Șeful statului a afirmat că nu își dorește declanșarea alegerilor anticipate, însă nici nu exclude acest scenariu, care cel puțin pentru moment, este „foarte puțin probabil” să se întâmple.
„S-a discutat extrem de puțin scenariul ăsta. Nu este ceva ce eu să-mi doresc, nu exclud și cred că este foarte puțin probabil în momentul ăsta.”, a spus Nicușor Dan în interviul pentru Știrile ProTV.
Cu toate acestea, președintele a subliniat că organizarea unui nou scrutin nu ar rezolva impasul politic.
„Nu ar avea niciun fel de logică. Vom fi cam tot în situația asta, plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele. Și după aceea o să-i rugăm să guverneze împreună.”, a explicat Nicușor Dan.
În cadrul interviului pentru sursa menționată, președintele a explicat că principalul obstacol în formarea noului executiv nu îl reprezintă numele viitorului premier, ci formula politică a Guvernului.
„Blocajul nu este la numele prim-ministrului. Blocajul este la componența Guvernului. Sunt partide care spun că nu vrem să votăm dacă nu suntem acolo și sunt alte partide care spun că nu vrem să votăm dacă alții sunt acolo. (…) Dacă nu ești și cu unii, și cu alții, nu ai majoritate.”, a afirmat Nicușor Dan.
În plus, el a mai spus faptul că dificultatea privind formarea noului Executiv este legată, de fapt, de calculele electorale ale partidelor.
„Experiența ultimilor ani ne-a arătat că partidul pe care îl prinde alegerile la guvernare este dezavantajat electoral. Esența discuției de azi dimineață a fost că suntem de acord, dar nu vrem să fim noi ultimii, vrem să fim primii.”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan și-a exprimat speranța că partidele vor ajunge, în cele din urmă, la un acord pentru formarea unui guvern, subliniind că societatea așteaptă încetarea incertitudinii politice.
„În momentul ăsta cetățenii vor să termine incertitudinea, deci partidele sunt obligate să discute între ele astfel încât să termine această stare de incertitudine”, a declarat președintele, subliniind că singurul scenariu excepțional în care s-ar putea ajunge totuși la alegeri anticipate este cel al unui „blocaj prelungit mult timp, fără speranțe de rezolvare.”
După consultările de luni de la Palatul Cotroceni, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că varianta alegerilor parlamentare anticipate nu poate fi exclusă, însă a avertizat că un astfel de scenariu ar prelungi instabilitatea politică și economică a României.
În eventualitatea declanșării anticipatelor, liderul social-democrat a transmis că PSD va intra în competiția electorală fără intenția de a reface ulterior o majoritate cu PNL sau USR, dacă aceste partide își mențin poziția actuală.
Pe de altă parte, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat luni, într-un interviu pentru Digi24, că în cadrul ultimelor consultări de la Cotroceni a propus formarea unui „guvern de armistițiu”, cu durată limitată, care să permită adoptarea măsurilor urgente privind PNRR, SAFE și bugetul. El a subliniat faptul că actuala configurație parlamentară nu permite constituirea unei majorități stabile până în 2028.
„Am luat la rând care pot fi variantele, dar rămânem în blocaj. O majoritate confortabilă nu se poate găsi, este clar, fiindcă PNL și USR au câte o decizie că nu vor guverna împreună cu PSD. (…) PSD nu votează un guvern din care nu face parte. Asta înseamnă că trebuie să ne gândim la guverne minoritare succesive eventual. Asta am propus eu: să mergem etapizat și, în prima variantă, să încercăm un guvern de armistițiu.”, a declarat Kelemen Hunor în interviul pentru Digi24.
România se află de mai bine de două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură.
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”.
După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea, din PNL, pentru funcția de premier.
La momentul respectiv, președintele PNL, Ilie Bolojan, declara că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan a fost făcută fără consultarea conducerii partidului și a calificat decizia drept „un act ostil”.
„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.”, a spus Bolojan la momentul nominalizării făcute de Nicușor Dan pentru funcția de premier.
Cu toate acestea, Guvernul propus de Veștea a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi.