Nicolae Robu a rămas fără consilieri personali la începutul anului, după ce Cătălin Iapă a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Primarul Timişoarei şi-a prezentat oficial noul consilier personal, pe Ovidiu Ciurdar.
În vârstă de 30 de ani, noul consilier s-a autocaracterizat ca fiind un familist convins, care a lucrat în domeniul automotive până acum şi a coordonat chiar şi o echipă de 1.600 de persoane, care se ocupă de îmbrăcarea volanelor de piele.
„Am 30 de ani, familist convins şi de ieri fac parte din staff-ul Primăriei. Sunt absolvent de Mecatronică şi Robotică în cadrul Facultăţii de Mecanică. În timpul facultăţii am accesat o serie de programe Erasmus şi o parte din facultate am făcut-o în Germania. Apoi timp de şapte ani am lucrat în industria automotive. Am început ca inginer de producţie, apoi am continuat pe partea de dezvoltare. Proiectul meu de suflet sunt airbagurile de la Tiguan”, a precizat Ovidiu Ciurdar.
Pentru consilier, noua funcţie reprezintă o provocare, aceea de a se implica în viaţa comunităţii şi de a pune în aplicare cunoştinţele deprinse până acum în domeniul în care a lucrat. De aceea, spune că a renunţat la confortul financiar oferit de multinaţionale, pentru a se alătura echipei din Primăria Timişoara. Ovidiu Ciurdar se va ocupa de proiectele de dezvoltare pe fonduri europene.
„Sunt o persoană activă, doresc să mă implic în viaţa comunităţii, îmi plac proiectele de anvergură şi de aceea am ales să renunţ la confortul financiar dat de domeniul auto motiv şi m-am alăturat echipei din Primăria Timişoara. În primă fază, voi fi responsabil de nişte proiecte de dezvoltare pe fonduri europene, acolo pot să-mi aplic şi cunoştiinţele din project management, apoi va urma o perioadă în care să învăţ cum funcţionează această instituţie”, a adăugat noul consilier personal al lui Nicolae Robu.
Primarul Timişoarei a mărturisit că îl cunoaşte din studenţie pe Ovidiu Ciurar, că îi va acorda încredere, dar a făcut referire şi la atacurile de care au avut parte cei din apropierea lui.
„Îl cunosc din studenţie pe Ovidiu şi are aprecierea mea. De aceea l-am şi cooptat în echipă. Nu oricine intră în echipa mea. Unii încearcă să-i împroşte cu noroi pe cei care sunt alături de mine. Ca să dea în mine dau şi în cei din preajma mea. Am fost cu Ovidiu pe mai multe şantiere ale oraşului şi a luat un prim contact cu proiectele pe fonduri europene, cele care sunt gestionate de către Direcţia de Dezvoltare”, a spus Nicolae Robu.
Ovidiu Ciurar a dat asigurări că va fi şi membru PNL, odată cu ocuparea acestei funcţii.