Nicolae Robu recunoaște că a tăiat peste 15.000 de copaci, dar se laudă că a plantat dublu!

Cade unul, răsar doi! Nicolae Robu contrazice acuzațiile care îl pun în poziția de tăietor de copaci. Primarul își asumă tăierea arborilor care stăteau în calea proiectelor de dezvoltare, dar spune că numărul de copaci plantați este dublu decât cel al tăierilor.

Nicolae Robu consideră afirmația că a lăsat Timișoara fără copaci una necinstită. Primarul Timișoarei spune că a plantat aproape 30.000 de arbori, de două ori mai mulți decât cei tăiați, și își asumă responsabilitatea pentru copacii tăiați pentru dezvoltarea orașului, adică mai puțin de 1000. „Am fost pe toate șantierele și știu unde mi-am asumat să se taie copaci pentru modernizare, pentru dezvoltarea în forță. N-au cum să fie mai mult de 500, maxim 1000. Vă prezint situația. Arbori tăiați pentru a se face posibile noile amenajări, din 1 iulie 2012: 864. La solicitarea cetățenilor și la inițiativa Direcției de mediu reprezentând insecuritate, în campanii de asanare: 14.853 de copaci. Hai să vedem ce am plantat! Am plantat pe aliniamente stradale, pe malurile Begăi, în parcuri, în locuri de joacă, în piețe și în scuaruri 29.459 de arbori”, a explicat edilul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Timișoarei este deranjat de acuzațiile care i se aduc și spune că persoanele care nu au plantat niciun copac în viața lor îl critică. Robu consideră că a stat mai mult cu lopata în mână decât cu toporul și a reamintit episoadele când a participat la campanii de plantare pentru a reitera nevoia de cât mai mulți copaci. „Acești copaci au fost tăiați pentru modernizarea orașului. Sunt convins că am făcut un lucru foarte bun. Ceilalți… ce voiați? Să moară oameni? Să se distrugă mașini? Și așa se mai prăbușește câte unul că nu e tăiat la timp. Sau voiați să îi lăsăm când în mod evident ei sunt cu scorburi, arată și rău pe deasupra, sunt cu ramuri uscate și compromiși. Unii asta voiau: cum te-ai atins, sar imediat! Ei n-au plantat un copac în viața lor. Eu am participat la campanii de plantare și în pădurea Bistra și la perdeaua forestieră ca să dau un semnal. Trebuie să ne îngrijim să plantăm copaci, să avem cât mai mulți copaci”, a încheiat Nicolae Robu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/