Nicolae Robu: Primăria Timișoara, condusă de impostori care nu au niciun proiect propriu

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Fostul edil Nicolae Robu îi dă peste nas primarului Dominic Fritz pentru faptul că își atribuie munca sa în ceea ce privește achiziționarea celor 21 de tramvaie noi. Astfel, Robu spune că Primăria Timișoara este condusă de „impostori” care „nu au niciun proiect propriu”.

Administrația Fritz nu are niciun merit pentru faptul că, începând de marți, a fost pus în circulație pe străzile Timișoarei primul tramvai nou, de mari dimensiuni. Aceasta este părerea fostului edil Nicolae Robu, care explică, oferind date concrete, faptul că el s-a zbătut pentru ca timișorenii să se poată plimba în tramvaie moderne.

Administrația Fritz – zero merite! De dragul adevărului și din respect pentru dv, stimați timișoreni, vă atașez documentele care arată indubitabil că cele 21 de tramvaie de top mondial care ne vor sosi în lunile următoare sunt rodul a trei proiecte pe fonduri europene elaborate în administrația Robu și aprobate pentru finanțare sub semnătura mea. Dată fiind stringența nevoii înnoirii flotei de tramvaie a orașului în condițiile în care, alături de cele 30 de tramvaie ultramoderne Armonia, cu care am dotat STPT, STPT trimite zilnic pe traseu tot atâtea tramvaie execrabile, total depășite, uzate moral și fizic, am lansat anticipativ licitația pentru contractarea furnizorului! Licitația s-a încheiat în iulie 2019, iar în 26.07.2019, am semnat deja contractul cu firma Bozankaya, unul din liderii mondiali în domeniu. În tot acest timp, din 22.01.2018, când am numit echipa de proiect, până la câștigarea și a celei de-a treia finanțări, în 04.05.2020, s-a muncit enorm la nivel de echipă. Dar, conform regulilor lucrului pe fonduri europene, în acea perioadă nu a intrat niciun euro din cei cca 50 milioane euro câștigați”, a explicat Nicolae Robu.

Fostul primar al Timișoarei spune că cei care conduc acum instituția ar fi, de fapt, niște impostori, care nu au făcut nimic pentru oraș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

A urmat proiectarea noului tramvai, realizarea prototipului, omologarea, pregătirea fabricației, respectiv lansarea fabricației și, în fine, abia de-acum, pe măsură ce tramvaiele vor fi furnizate, vor veni și banii europeni, circa două milioane euro la fiecare tramvai recepționat. Evident, fără niciun merit al impostorilor ajunși în fruntea primăriei, care în continuare nu au niciun proiect propriu! Ei bine, stimați timișoreni, acești impostori au comis samavolnicia de a acuza echipa de oameni competenți și conștiincioși care a câștigat pentru Timișoara, pe acest proiect, circa 50 milioane euro -cum au făcut, de fapt, cu toate celelalte echipe, competente și ele, aducătoare de fonduri europene și ele, constituite de mine în primărie- că “n-au făcut absorbție” -și, odată cu ele, m-au acuzat și pe mine, bineînțeles!-, neînțelegând nimic din procesul complex al accesării fondurilor europene, din cronologia acestuia, iar acum, își fac poze cu nerușinare și se laudă cu rezultatul muncii acestor oameni”, a precizat Nicolae Robu.

În final, fostul primar spune că cei din conducerea Primăriei Timișoara dau dovadă de nerușinare și lipsă de caracter.

Așa ceva, în Timișoara n-a făcut nimeni până acum, niciun bănățean get-beget, niciun ardelean, oltean, moldovean, muntean, dobrogean așezat aici, nimeni-nimeni, nici format în comunism, nici format în democrație! Nimeni nu a dat dovadă de atâta nerușinare, de atâta lipsă de caracter”, a conchis Nicolae Robu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/