Nicolae Ciucă: „Ne-am asumat menținerea cotei unice”

Nicolae Ciucă, președintele PNL.
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus luni că vor fi luate măsuri fiscale și vor fi reduse funcții care se dublează sau care nu sunt ocupate. De asemenea, coaliția și-a asumat menținerea cotei unice, a spus președintele PNL.

Întrebat despre măsurile fiscal-bugetare, cu care unii dintre membrii PNL nu sunt de acord, printre care măsurile legate de avocați, președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a spus că nu au fost finalizate discuțiile la nivelul coaliției.

„Când noi discutăm nu au fost finalizate discuțiile la nivelul coaliției. PNL consideră că aceste măsuri trebuie să vizeze atât reducerea cheltuielilor bugetare, cât și, așa cum ne-am asumat, menținerea cotei unice de impozitare. Să facem în așa fel încât să protejăm mediul de afaceri, pentru că cei care aduc bani la bugetul de stat sunt cei din mediul de afaceri. Tot ceea ce înseamnă business în țara noastră. A fost și domnul ministru Boloș și am discutat foarte aplicat care sunt măsurile, la nivelul Ministerului de Finanțe, pe care le pot lua astfel încât să se reducă evaziunea fiscală.”, a spus Ciucă.

Președintele Senatului a mai spus că în situație de criză este nevoie să fie sprijinite economia, investițiile și să nu fie măsuri care să le încetinească.

Întrebat dacă este posibilă modificarea draftului cu privire la reducerea cheltuielilor după protestele și criticile formulate de o serie de categorii profesionale și după obiecțiile legate în special de comasarea instituțiilor cu atribuții similare, mai ales la nivelul instituțiilor publice locale, Ciucă a răspuns că în acest moment s-a discutat și vor continua discuțiile cu privire la reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Este important ca măsurile să nu fie alocate otova, fără să vedem care o să fie consecințele. De asemenea, susținem partea de descentralizare. Avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activității instituțiilor centrale, iar la nivelul autorităților locale unde sunt instituții care, practic, se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre și să funcționeze în subordinea și în responsabilitatea autorităților locale.”, a răspuns președintele Senatului.

De asemenea, Ciucă a fost întrebat ce măsuri și ce economisiri se vor face la Senat.

„Există, în momentul de față, cifre vehiculate privind reducerea posturilor. Au existat materiale de lucru care au apărut în presă, ele nu sunt, și vreau să afirm din nou, că ele nu sunt decât materiale de lucru. Nu este absolut nimic decis, iar reducerea funcțiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la procentul de 12 la cel de 8% este o măsură care vizează acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare.”, a răspuns președintele Senatului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/