Inculpații acuzați de DIICOT Caraș-Severin că au devalizat perla turismului balnear scapă de răspunderea penală!
La capătul unui proces care a durat 3 ani, numai în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara pronunță sentința în dosarul lui Iosif Armaș și al celorlalți membri ai grupurilor infracționale care au șmenuit toate hotelurile și bazele de tratament din Băile Herculane, practic, toată infrastructura HORECA.
„Clienții mei au primit clasare în fază incipientă. Multe dintre faptele reținute în acest dosar s-au prescris deja, dar asta nu te exonerează și de răspunderea civilă. Dacă te găsește vinovat pe latură penală, cu siguranță că trebuie să răspunzi și pe latură civilă. Cred că pe inculpați mai mult îi durea latura civilă din dosar, fiindcă se vorbește o devalizare a unei stațiuni, cea mai importantă din vestul țării. Dar vom vorbi de fapte prescrise, ca în celebrul «dosar Motorina», unde a intervenit prescripția generală. De ce nu pot fi judecate aceste dosare cu celeritate? Pentru că nu intră nimeni la răspundere. Răspundea magistratului nu există. În România nu există răspundea magistratului. Și uite că se întâmplă în aceste dosare mari, se ajunge la prescripția faptelor, la prescripția generală a răspunderii penale.”, a explicat avocatul Cosmin Bolosin pentru Express de Banat.
Miza rămâne una uriașă în acest dosar, chiar dacă nimeni nu mai riscă să ajungă la pușcărie pentru jaful de 20 de ani de la Herculane. Curtea de Apel Timișoara a introdus în cauză în calitate de participanţi la procesul penal-terţi interesaţi și alte persoane sau societăți comerciale decât cele care au avut calitate încă de la trimiterea dosarului în judecată. Acestora le-a fost pus în vedere că drepturile şi interesele le pot fi afectate de punerea în discuţie a împrejurării că imobilele tranzacționate într-un sens sau altul ar putea forma obiectul unor măsuri prevăzute de art. 112 Cod Penal sau art. 25 alin. 3 Cod Procedură Penală.
Mai exact, e vorba despre confiscarea specială. Sunt supuse confiscării speciale bunurile obținute prin săvârșirea de fapte penale, bunurile care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă aparțin unei alte persoane care a cunoscut scopul folosirii lor.
CITEȘTE ȘI: