Nicio problemă în Caraș-Severin din cauza zăpezii! Avem drumuri mai curate decât în București!

drum curat deszapezire

Primele ninsori din acest sezon nu au creat probleme pe drumurile din Caraș-Severin. Prefectul Ioan Dragomir a anunțat că a dat județul drept exemplu chiar la București.

Dacă în alte ierni drumarii aveau mari bătăi de cap în această perioadă a anului, acum este liniște. Cantitățile reduse de precipitații nu au îngreunat traficul în Caraș-Severin, puținele zone unde stratul de zăpadă a fost mai semnificativ fiind curățate în timp util.

„La ora actuală, drumurile sunt practicabile, sunt la negru, așa cum a dat asigurări și domnul Boba, directorul de la Drumurile Naționale. Informații sunt și de la Consiliul Județean că se circulă peste tot, nu sunt probleme deosebite. Și primarii se descurcă. Am primit azi-dimineață o fotografie de la un apropiat din București, din zona Greenfield, Băneasa, acolo era zăpadă și nu era acționat cu nimic. Și i-am dat înapoi o poză în care se vedea că în Caraș se acționează, că așa arată drumurile la noi. Suntem peste București, cel puțin în zona Băneasa.”, a declarat astăzi prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir.

„În prezent încă ninge pe zona Oravița-Anina-Moldova Nouă, dar este sare pe drum, nu se depune. Utilajele patrulează, chiar dacă nu este zăpadă.”, a explicat și Ioan Boba, șeful secției de Drumuri Naționale Caransebeș.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/