Nicio medie de 10! Elevii lugojeni și-au aflat rezultatele la Evaluarea Națională

evaluare nationala
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Notele obținute nu sunt pe măsura așteptărilor, având în vedere că niciunul dintre cei 345 de elevi lugojeni înscriși în vederea susținerii examenelor nu a obținut media 10. La nivel județean s-au înregistrat 19 medii de 10.

Notele elevilor la Evaluarea Națională 2023 sunt anonimizate, pentru al patrulea an la rând, astfel că fiecare absolvent de clasa a VIII-a trebuie să introducă în platforma evaluare.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.

Cea mai mare medie din oraș a fost înregistrată la Școala Gimnazială Nr. 4, unde un/o elev/ă a fost aproape de nota maximă și a obținut 9.85. La această unitate de învățământ, din cei 57 de elevi înscriși la examen, patru au media peste 9. Cea mai mică medie este 3,12. Doi candidați au absentat.

La Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” cea mai mare medie înregistrată este 9.78, iar cea mai mică este 3,42. Dintre cei 64 de candidați înscriși la Evaluarea Națională cinci au medii peste 9. Nu au fost absenți.

Dintre elevii Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” care au susținut Evaluarea Națională cea mai mare medie este 9.77, iar cea mai mică este 6.12. Un număr de 14 candidați din totalul de 49 au medii peste 9. Nu au fost absenți.

La Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” cea mai mare medie este 9.75, iar cea mai mică este 5.15. Dintre cei 13 candidați înscriși la examene, un elev are media peste 9. Nu s-au înregistrat absenți.

La Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” cea mai mare medie înregistrată este 9.65, iar cea mai mică este 3.42. Dintre cei 42 de candidați înscriși la Evaluarea Națională cinci au medii peste 9. Nu au fost absenți.

Muzeul TM

Dintre cei 22 de candidați care provin de la Liceul Teoretic „Harul”, cea mai mare medie obținută este 9.72, iar cea mai mică este 3.40. Trei elevi au obținut o medie peste 9. Nu au fost absenți.

La Școala Gimnazială Nr. 2 cea mai mare medie este 9.52, iar cea mai mică este 4.97. Dintre cei 36 candidați înscriși la examene, trei elevi au media peste 9. Nu s-au înregistrat absenți.

La Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, cea mai mare medie obținută de un candidat este 9,55, iar cea mai mică 4.87. Zece dintre cei 58 de candidați au reușit să obțină medii peste 9. Nu au fost absenți.

Dintre cei 4 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 12 Măguri înscriși să susțină examenele au absentat 3. Candidatul/a care a susținut examenele pentru Evaluarea Națională a obținut media 5.13.

Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16-19) și 29 iunie (în intervalul orar 8-12). Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 4 iulie.

Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023, potrivit calendarului admiterii la liceu.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/