Felix Borcean: „Nici în vremea dictaturii lui Marcel Vela nu erau astfel de situații, să fie constrânși agenții economici să posteze afișele unui candidat”

Spusele lui Bebe Pasere sunt susținute de contracandidatul său la Primăria Caransebeș, Felix Borcean. Acesta din urmă consideră total deplasată o practică a liberalilor prin care ar obliga agenții economici din oraș să susțină candidatul PNL la primărie, semnând un contract aparent inofensiv.

Felix Borcean, candidatul independent la Primăria Caransebeș, dezvăluie că agenții economici primesc câte un contract prin care sunt constrânși să posteze afișe cu propunerea liberalilor, în persoana lui Andrei Pleșa, un contract care, de fapt, la prima vedere, ar întări legalitatea funcționării unității. Borcean spune că nu a întâlnit astfel de practici până acum.

„Sunt sunat de unii agenți economici, oameni pe care nici nu-i cunosc pentru că eu n-am încercat de-a lungul celor patru ani să pun presiune de niciun fel sau să intru cu cizmele în activitatea cuiva. (…) Cred că nici în vremea dictaturii lui Marcel Vela nu erau astfel de situații, să fie constrânși anumiți agenți economici să posteze afișele unui candidat, în speță al PNL, în baza unui contract pe care mulți nici nu l-au citit. Un contract, aparent o formă suplimentară de legalitate, care, vezi Doamne, să dea o notă de superlegalitate acelui agent economic, dar în care există un paragraf în care se precizează că Partidul Național Liberal trebuie să aibă exclusivitate și agentul economic, dacă nu face treaba asta, va suferi nu știu ce rigori ale legii. Deci asta este absolut revoltător.”, spune Felix Borcean.

În contractul despre care vorbește candidatul independent la Primăria Caransebeș, agenții economici trebuie să specifice, dincolo de datele personale, locul unde vor afișa bannerul electoral: gard, poartă, vitrină sau fereastră. În plus, dacă nu vor oferi exclusivitate liberalilor, agenții economici ar urma să fie trași la răspundere și să plătească daunele pe care partidul le-ar suferi din această cauză.

„Consider că atât candidatul Pro România, cât și candidatul USR, cât și candidații celorlalte partide, PNȚ și cam atât, că ăștia suntem, ar trebui să beneficieze de condiții egale. Adică agenții economici să fie lăsați să decidă dacă doresc sau nu, exact cum spune legea. Eu vă asigur că indiferent de reacția agenților economici nu vă voi căuta să vă scotocesc prin contabilitate sau eu știu prin ce alte metode aș putea să intervin să fac un pocinog, o nefăcută. (…) Nu m-aș supăra nici să-mi pun afișul lângă Andra Pleșa, lângă Bebe Pasere, sunt contracandidații mei, este concurența mea și este normal ca lumea să ne vadă împreună în cât mai multe locuri.”, a subliniat Felix Borcean.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/