În drumul lui spre Europa, omul a venit din Africa prin Balcani, pe la Anina, în urmă cu 24.000 de ani înainte de Hristos

Stiri Timisoara si Resita casinoherculane by sungarden

În drumul lui spre Europa, omul a venit din Africa prin Balcani, cu 24.000 de ani înainte de Hristos, zona Banatului Montan fiind o cale de acces extraordinară, dovedită științific în urma cercetărilor arheologice de la Anina.

După ce la peșterea „Cu Oase” din zona Aninei a fost descoperită în urmă cu câțiva ani mandibula celui mai vechi om din Europa, „Ion”, de către o echipă de 3 tineri din Timișoara, unul dintre ei fiind caransebeșeanul Mircea Gherase, în prezent alte 4 peșteri din zona Anina sunt în atenția cercetătorilor.

Profesorul dr. Sorin Petrescu se numără printre specialiștii care de ani de zile pe timp de vară se află în peșterile din Anina și face o retrospectivă a celor întâmplate pe Valea Minișului în ultimii aproape 20 de ani.

Tinerii au găsit în peșteră, de fapt o galerie după ce s-au scufundat și au traversat mai multe galerii, pentru că trebuie să ai curs de scafandru, au găsit pe lângă tot felul de oase de animale foarte vechi și oase umane. Meritul lor deosebit a fost că au anuțat la Cluj specialiștii de la Institutul de Speologie. Atunci dr. Oana Moldovan a sunat pe unul dintrei primii antropologi ai lumii, profesorul Erik Trinkaus de la Universitatea din Washington care a venit imediat, a datat cu carbon 14 și surpriză a început proiectul. Vorbim de anul 2002 am fost chemați și noi câțiva arheologi și s-au făcut echipe de lucru speologi și arheologi. În anul următor s-au mai găsit de o echipă formată din specialiști din USA, Portugalia, Belgia și România  11 fragmente din oasele feței unui alt om care a trait cu 12.000 de ani mai târziu decât primul, al cărei mandibule este unică în sensul că nu s-au mai găsit fragmente care să completeze fața, aparținându-i unui om care a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu 40.000 de ani.”, ne-a declarat arheologul Sorin Petrescu, spunând că după acea mandibulă a fost reconstituit în USA chipul acestui om, care se află expus în muzeul înființat de Primăria Anina în zona peșterii „La Oase”.

Profesorul a mai specificat că aceste două descoperiri au fost denumite de echipa de cercetători „Ion” și „Vasile”. Și asta pentru că așa se procedează de către cercetători, obișnuindu-se să se denumească numele cel mai comun din țara respectivă.

Ion a trăit în urmă cu 40.000 de ani, iar Vasile – acum 28.000 de ani, considerat a fi un adolescent. Cei doi nu au fost mâncați de animale, nu au fost fost trași de animale în interiorul peșterii. Ei, cel mai probabil, au murit la suprafață, iar ploile, alunerările de teren au deplasat în timp oasele în peșteră și acolo au rămas, a mai spus dr. Sorin Petrescu.

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

Proiectul s-a oprit din lipsă de finanțare pentru că fundația americană care a susținut funanciar întreaga cercetare a condiționat continuarea finanțării de noi descoperiri. Atunci noi ne-am pus problema de unde veneau acești oameni, ale căror schelete s-au pierdut în timp în aceste peșteri, ne-am gândit că din zonă și, precis sunt peșteri unde vom găsi urme umane. Era mică posibilitatea să găsești locul unde ei se adăposteau, dar zona este ca un fagur de albine și atunci noi am continuat proiectul condus de profesorul Gheorghe Lazarovici, până în 2007, prin care am dorit să vedem impactul antropic din zona Minișului și am ales 4 peșteri.”, a mai precizat dr. Sorin petrescu, care a preluat proiectul din 2007.

Finanțarea a venit la început de la Ministerul Culturii prin Direcția Județeană de Cultură, din 2007, iar din 2011 s-a încheiat un protocol cu Universitatea din Koln, Germania, care a început proiectul „Drumul nostru către Europa”, prin care au documentat pe ce căi a pătruns omul din Africa în Europa. Din 2012 s-a început cercetarea arheologică, timp de 2 ani, cu echipa care se ocupa de zona România Serbia, formată din cercetători din Ucraina, la peștera „Cu Avrig”, care au descoperit mai multe artefacte datând cu 24.000 de ani înainte de Hristos, apoi din 2014 cu o echipă de germani s-a săpat la peștera „La Hoțu”. În drumul lui spre Europa, omul a venit din Africa prin Balcani, cu 24.000 de ani înainte de Hristos, zona Bnatului Montan fiind o cale de acces excepțională, dovedită științific în urma cercetărilor arheologice de la Anina.

Din acest an dr. Sorin Petrescu a început colaborarea cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, prin care a demarat o evaluare arheologică pentru patru peșteri de lângă Aninia, unde sunt condiții bune pentru descoperirea de urme vechi de locuire umană.

Ce am găsit într-o peșteră mă face să cred că devine foarte importantă, cercetările sunt de abia la început și m-aș hazarda, dar anul viitor pe vremea aceasta voi ști ce este…, s-ar putea să fie o descoperire pe care o aștept de vreo 5-6 ani.”, ne-a declarat profesorul Sorin Petrescu, care a mai precizat că în pandemie a avut noroc, pentru că, în timp ce în alte țări toți arheologii sunt obligați să rămână izolați fără să-și poată face meseria, el a putut ieși în natură și chiar organiza cercetări arheologice în peșteri și cu ajutorul Primăriei Anina.

 

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/