Nica: Dacă Ambruș ar fi un om de onoare, și-ar asuma demisia din Consiliul Local Timișoara!

52393829302 eaab46c668 c (1)

Liderul liberalilor din Timiș îi forțează mâna lui Raul Ambuș să-și scrie demisia după ce a fost dat afară din partid și după ce s-ar fi predat total în fața administrației USR!

Reacția lui Alin Nica vine după ce Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș, ales pe listele PNL în Consiliul Local Timișoara la alegerile locale din septembrie 2020 și exclus din PNL Timiș în luna noiembrie 2021. În baza probatoriului administrat în cauză, Curtea de Arbitraj a respins recursul ca nefondat. Într-un comunicat al liberalilor se precizează că faptele reținute au fost probate și, în plus față de acestea, Raul Ambruș nu a contestat anunțul public de înființare a Platformei Liberal Conservatoare, platformă politică dizidentă față de PNL. Mai mult, lui Ambruș i se reproșează poziția ostilă constantă față de proprii colegi și refuzul dialogului politic cu conducerile PNL Timișoara și PNL Timiș. Decizia este definitivă.
„Curtea de Arbitraj a PNL a reiterat ceea ce PNL Timiș a decis în urmă cu un an: Raul Ambruș nu mai este membru al acestui partid și nu reprezintă PNL în Consiliul Local Timișoara. Nici nu poate reveni, cu atât mai mult după crearea unei alte platforme politice cu care s-a predat total în fața administrației USR, în detrimentul interesului cetățenilor. Dacă ar fi un om de onoare, și-ar asuma și o demisie din Consiliul Local Timișoara”, a declarat președintele PNL Timiș, Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/