Consilierii locali caransebeșeni urmează să dezbată în doar câteva minute schimbarea din funcția de viceprimar a lui Felician Bebe Pasere!
Alianța PSD – Pro România – PMP, care l-a susținut pe independentul Felix Borcean în campania electorală s-a cam destrămat. La fel pare să se întâmple și cu tripleta Borcean – Pasere – Bogdea. Disputele apărute în spațiul public pe tema organigramei Primăriei Caransebeș au dus la o ruptură posibil iremediabilă între Borcean și Pasere, astfel că, astăzi, se joacă soarta viceprimarului. Aleșii locali vor vota pentru sau împotriva eliberării din funcție a lui Bebe Pasere. Propunerea a fost făcută de primarul Felix Borcean.
Schimbarea lui Pasere necesită votul a două treimi, din consilieri.
„Am intrat în politică cu tot sufletul, cu gândul la o schimbare, am intrat pentru a schimba ceva în orașul Caransebeș. Și m-am implicat și am lăsat și familie, și business-ul de o parte. Dar se pare că la Caransebeș nu se dorește o schimbare, se dorește doar un blat, doar niște interese proprii și probabil același stil de lucru, probabil de control total a tuturor frânghiilor, să zic așa”, ne-a declarat Bebe Pasere.
Cel mai probabil, noua propunere va fi Valentin Dascălu.
UPDATE, ora 13.50
Debarcarea lui Bebe Pasere a fost aprobată în Consiliul Local cu 16 voturi pentru și 3 împotrivă. După o scurtă pauză, partidele vor reveni în sala de ședințe cu propuneri.
UPDATE, ora 14.00
Consilierii au revenit în sală, dar primarul Felix Borcean și-a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre pentru desemnarea viceprimarului. Cel mai probabil, acesta va fi ales într-o ședință viitoare.
UPDATE, ora 15.00
„Interesele politice au fost mai importante decât binele orașului nostru”, a spus Bebe Pasere la finalul ședinței.
„Așa cum au putut vedea și locuitorii din Caransebeș, după mulți ani în acest oraș începuse să dinamizăm lucrurile, în sfârșit se putea vedea că și în orașul nostru se pot întâmpla lucruri bune. Pentru că mi-am luat această responsabilitate foarte în serios și m-am implicat în tot ceea ce se putea face în această scurtă perioadă. Se pare însă că unele persoane care ocupă funcții politice și administrative în acest oraș nu își doresc așa ceva. Vor ca totul să rămână așa cum a fost. Acesta este contextul în care se simt cel mai bine.
În naivitatea mea am crezut în toți acești ani, inclusiv în timpul campaniei electorale, că pur și simplu nu au știut până în acel moment să își stabilească prioritățile și să se organizeze eficient pentru ce au de făcut. De fapt, au priorități foarte bine stabilite și sunt foarte bine organizați. Ceea ce s-a întâmplat azi dovedește foarte clar acest fapt. Doar că interesele lor nu au nicio legătură cu interesele oamenilor din Caransebeș.
Decizia de azi a fost una politică, cele două partide mari PSD și PNL au constituit majoritatea necesară și au votat ca în continuare să nu se schimbe nimic”, a completat Bebe Pasere.
Fostul viceprimar al Caransebeșului le promite însă locuitorilor că va face tot ce îi stă în putere de acum înainte din postura de consilier local, mulțumindu-le tuturor celor care au crezut în el și l-au susținut în cele 3 luni de mandat.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Societatea Timișoara îi cere președintelui să nu promulge noua Lege ANI, despre care spune că are ca scop îndepărtarea unor adversari politici. Organizația transmite că îl va apăra pe...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
„Fără condamnați în funcții publice”. Grindeanu, mesaj pentru Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
„Nu cunosc om mai cinstit și mai credincios decât Dominic”. Cum îl apără liderul USR Timiș pe Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

