NEWS ALERT. Reset pentru PNL Caransebeș, eject pentru Felix Borcean!

Președintele liberalilor din Caransebeș și totodată vicepreședinte al filialei județene Caraș-Severin a fost executat din toate funcțiile politice. Felix Borcean, primarul Caransebeșului, este începând de astăzi un simplu membru PNL!

Biroul Politic Județean al PNL, întrunit astăzi, la Reșița, a luat și alte decizii importante pe lângă refuzul nominalizării unui candidat în cazul vacantării vreunui loc în conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, așa cum ar intenționa liderul social-democrat Luminița Jivan. Biroul Politic Local al organizației Caransebeș a fost dizolvat, iar președintele Borcean și-a pierdut astfel funcția. În plus, acesta dispare și din organismal de conducere al filialei județene. „Pentru o resetare a organizației Caransebeș, care nu prea funcționa, am luat această decizie statutară, având în vedere că anul 2019 este un an electoral cam aglomerat, iar Felix are foarte multă treabă la primărie. Astăzi am avut anunțat pe ordinea de zi un punct extrem de important, Constituirea echipei de campanie a filialei PNL Caraș-Severin pentru alegerile europarlamentare și, deși el era în Reșița la bilanțul Jandarmeriei, nu a putut rămâne în calitatea sa de vicepreședinte al PNL CS, deja la a cincea ședință consecutivă a BPJ, probabil din cauza ninsorilor abundente. Presupun, nu știu exact, pentru că nu și-a motivat absența nici la colegii liberali din Caransebeș”, a declarat pentru expressdebanat.ro președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

Conform art. 40 din Regulamentul PNL privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și judetene, mai spune Vela, pentru absențe nemotivate consecutive, Borcean și-a pierdut și funcția de vicepreședinte și membru în Biroul Politic Județean.

Biroul Interimar va organiza conform Statutului noi alegeri în următoarele trei luni. Biroul Interimar Municipal Caransebeș votat în sedința BPJ PNL CS de astăzi, cu 23 de voturi pentru și unul împotrivă, arată astfel: Andrei Ungur – Președinte interimar, Marius Isac, Ovidiu Chimigeru, Nicolae Selner, Lazăr Teodorescu, Vasile Rafa, Luminița Verdeș, Aurora Gherman, Andra Pleșa, Maria Ponețchi, Sorin Bejeriță, Ciprian Brancu, Petru Humița, Vasile Megan, Ionel Toth. Au ieșit din schemă consilierii județeni Ioan Cojocariu și Dumitru Rujan, două piese importante ale organizației, ceea ce numai liniște nu poate aduce în partid.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/