NEWS ALERT. Președintele Dunca, proiectat în șanț cu Toaregul CJ după impactul cu un TIR! (UPDATE)

touareg cj accident
Stiri Timisoara si Resita banner cu energie geotermala

Romeo Dunca se află în afara oricărui pericol! Jeepul instituției este grav avariat după ce a intrat într-un autoturism, iar ulterior a fost izbit violent de un TIR!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin poate spune că s-a născut a doua oară în această seară, a doua de Crăciun! Din primele informații, Romeo Dunca, aflat la volanul Touaregului instituției, nu a păstrat distanța necesară față de autoturismul din fața sa și, când acesta a frânat brusc, bolidul CJ l-a lovit din spate. Nici TIR-ul care se afla în spatele președintelui nu a respectat distanța, astfel că s-a izbit violent de jeepul CJ. Pe care l-a proiectat în șanț. Accidentul s-a petrecut pe drumul Caransebeș – Lugoj, la intrare în comuna Constantin Daicoviciu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Președintele Dunca este bine, nu a suferit niciun fel de leziuni.

Potrivit reprezentantului IPJ Cara-Severin, niciunul dintre conducătorii auto implicați în eveniment nu consumase băuturi alcoolice. Pentru Romeo Dunca e al doilea accident rutier la volanul Touaregului CJ. Consiliul Județean Caraș-Severin plătește șofer pentru ca președintele să fie transportat în maxime condiții de siguranță, dar fiind vorba de zile de mare sărbătoare, Romeo Dunca a ales să-i dea ocazia șoferului său să petreacă în sânul familiei. Altfel poate că n-ar fi văzut moartea cu ochii în a doua seară de Crăciun! Mașina se face, se repară, chiar dacă, de data asta, pe propria cheltuială, însă important este că a scăpat teafăr!

Stiri Timisoara promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

UPDATE, ora 19.40

Romeo Dunca a oferit pentru Express de Banat primele declarații după accidentul din această seară: „Toată lumea e bine, Consiliul Județean se va alege cu un Touareg nou de pe urma asigurării TIR-ului care m-a lovit. Eu nu am lovit mașina din față, eu am oprit în spatele ei. TIR-ul a intrat în mine și m-a împins în mașina din față. Eu nu am avut nicio vină. Culpa e doar a șoferului de TIR, care mi-a și dat asigurarea lui pentru suportarea cheltuielilor. Nu am fost proiectat în șanț, am tras mașina acolo, să nu blocăm traficul, accidentul nostru nefiind cu victime. Am fost testat și pentru alcool, și pentru droguri, dar spre dezamăgirea unora rezultatul a fost zero la ambele. Miroseam doar a cârnați!”

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/