Grădiniță ridicată de la zero la Oțelu Roșu! „Îi facem inaugurarea în primăvară”

gradinita libertatii

La Oțelu Roșu, pe strada Libertății, se construiește o grădiniță nouă, cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL). Lucrările sunt întârziate, din cauză că primăria a reușit cu greu să găsească un constructor interesat de acest proiect. Primarul Luca Mălăiescu dă însă asigurări că noua grădiniță va fi gata până în primăvară.

„Am scos execuția grădiniței de două ori la licitație, dar nu a participat nimeni. Pentru că în ultimii doi ani prețurile materialelor de construcții au crescut sistematic, am întâmpinat dificultăți în găsirea unui constructor. Am suplimentat cu fonduri de la bugetul local această investiție, a venit un constructor, într-un final, iar la ora actuală construcția este ridicată. S-a montat deja și acoperișul și în ritmul în care se lucrează, cu siguranță, în primăvară vom face o inaugurare frumoasă aici.”, a precizat primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu.

Întrucât finanțarea obținută de la Ministerul Dezvoltării nu asigură și dotarea grădiniței cu mobilier, Primăria Oțelu Roșu se reorientează și depune un nou proiect. De această dată, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru dotarea cu mobilier a grădiniței și liceului din oraș.

gradinita libertatii 2

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/