NEWS ALERT! Pătru și Petrea se retrag! Află cine e noul președinte!

O decizie șoc în handbalul reșițean a fost luată în această după-amiază. Finanțatorul prim-divizionarei masculine HC Adrian Petrea și antrenorul principal au decis să se retragă. Ștafeta a fost predată unui handbalist reprezentativ al Reșiței.

Decizia vine pe fondul problemelor care au afectat formația reșițeană, care au dus la rezultate slabe și o poziționare în subsolul clasamentului, pe ultimele trei locuri. HC Adrian Petrea a cedat aseară la Făgăraș în fața lanternei roșii și a încheiat turul cu un bilanț modest și cu cea mai slabă clasare din istoria echipei.
În urmă cu puțin timp, finanțatorul Cristian Pătru și antrenorul Adrian Petrea, membri fondatori ai clubului, au decis să renunțe și să-l lase pe Mihai Rohozneanu, și el membru fondator, să preia frâiele echipei.

„Am început cu un zâmbet, încheiem cu unul la fel de larg. Cristian Pătru, președintele Clubului HC Adrian Petrea și Adrian Petrea, antrenor principal al echipei de seniori HC Adrian Petrea, anunță astăzi retragerea lor și predau cu încredere ștafeta noului președinte Mihai Rohozneanu. Mult succes băieți, Mișa! Avem toată speranța că te vei bucura de susținerea acestei construcții în continuare așa cum îți propui!”, au anunțat cei de la HC Adrian Petrea pe pagina oficială de facebook.

screenshot-hc-adrian-petrea-facebook

„Cristi Pătru și cu mine am decis să ne retragem de la echipa de seniori. Ne dorim ca Mișa să poată termina acest campionat. În seara asta vom avea discuții cu toți jucătorii. Mâine vom face mai multe declarații”, a spus Adrian Petrea pentru Express de Banat.

Rămâne de văzut cine va antrena echipa, deoarece conform regulamentului dacă Mișa Rohozneanu ar ocupa această funcție, nu ar mai putea juca. Iar pe bancă obligatoriu trebuie să stea un antrenor la meciurile oficiale.

Foto: Facebook Handbal Club Adrian Petrea

Rămâi pe www.expressdebanat.ro pentru detalii!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/