Procesul fostului primar al Reșiței a ajuns la final, Tribunalul Caraș-Severin urmând să pronunțe acum sentința, nemaifiind probe de administrat. Procurorul DNA Lucian Dolcu a cerut o pedeapsă foarte aspră pentru Stepanescu!
În ciuda faptului că Mihai Stepanescu a recunoscut că a săvârșit acte de corupție în perioada cât a condus destinele Reșiței, procurorul DNA a cerut pentru acesta o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege. Și, mai important, în regim de detenție! În acest sens, reprezentantul DNA a arătat că în sarcina lui Stepanescu nu poate fi reținută o singură infracțiune de mită în formă continuată, ci un concurs de infracțiuni de corupție. „Inculpatul Stepanescu trebuie să fie condamnat nu atât din cauza foloaselor necuvenite primite, ci a caracterului de obișnuință a acestui inculpat, a acțiunilor făcute în mod conștient, de a-și tranzacționa poziția pe care o ocupa în scopuri și interese proprii, aceea de a-și rezolva propriile sale aranjamente financiare. N-a înțeles nimic din toate dosarele care au vizat infracțiuni de corupție și a continuat să își vadă de acțiunile ilegale. Mihai Stepanescu era doar o mască a bunului gospodar. Acesta este profilul real al persoanei trimise în judecată”, și-a justificat procurorul Dolcu cererea de condamnare la închisoare a fostului primar al Reșiței.
Procurorul a mai vorbit despre caracterul de continuitate de a pretinde sume de bani societăților comerciale, dar și despre faptul că Stepanescu și-a implicat familia în lucrurile murdare pe care el le-a pus la punct. Totodată, a arătat că Stepanescu era foarte precaut, că evita să vorbească despre bani și că s-a folosit de alte persoane tocmai pentru a nu putea fi prins în flagrant de organele de cercetare penală. „Societatea are o singură metodă de a se apăra, prin izolarea persoanei de corpul social, prin aplicarea unei pedepse ferme. Inculpatul nu a înțeles nimic din situațiile prin care au trecut alte persoane. Solicit aplicarea unei pedepse ferme”, a mai afirmat Dolcu. Referitor la ceilalți doi inculpați, Stelian Tăune și Antonia Șandru, pentru aceștia s-au cerut pedepse neprivative de libertate.
Stepanescu va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru că și-a recunoscut vinovăția.
Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!