NEWS ALERT. Manevre de resuscitare pe malul Dunării! Eforturi disperate ale unui copil de 7 ani pentru a-și salva mama! [UPDATE]

Accident incredibil în această seară la Moldova Nouă! Medicii fac de zeci de minute manevre de resuscitare pentru salvarea unei femei din localitate, chiar sub ochii îngroziți ai fiului, care și-a dat sufletul pentru a o salva pe cea care i-a dat viață!

Femeia și fiul ei au venit cu mașina pe malul Dunării, în zona Desecare. La un moment dat, autoturismul, nefiind asigurat prin tragerea frânei de mână, a luat-o la vale, spre albia fluviului. Femeia a încercat să-l oprească, numai că n-a avut forța necesară și a căzut sub roțile acestuia. Mai grav este că mașina s-a oprit într-un cap de podeț, femeia fiind prinsă la mjloc. Disperat, copilul a început să strige după ajutor și a luat-o la fugă către drum, moment în care mai mulți câini s-au luat după el. Micuțul n-a mai ținut cont de nimic, a alergat într-un suflet și, la un moment dat, a găsit niște pescari. Aceștia au alertat de urgență Ambulanța și Pompierii, dar până au ajuns la fața locului, până au scos-o și au început manevrele de resuscitare a trecut destul de mult timp. Medicii fac eforturi în continuare pentru a o readuce pe femeie la viață, totul întâmplându-se sub ochii copilului și tatălui acestuia, ajuns și el de urgență la fața locului.

UPDATE, ora 22.15

Din păcate, manevrele de resuscitare n-au dat niciun rezultat. Medicii au constatat decesul femeii. Soțul acesteia și copilul, martor al tragediei, el încercând să cheme ajutoare chiar cu riscul de a fi sfâșiat de câini, sunt în stare de șoc.