NEWS ALERT. DIICOT s-a întors în cabana de orgii a Prințului Clisurii! Descinderi și la Primăria Pojejena! (UPDATE)

radovancovici omer proxenet

Omer Radovancovici e ridicat din nou de mascați fiind suspectat de alte infracțiuni sexuale cărora le-ar fi căzut victimă o minoră de 14 ani, cu handicap grav!

Cercetările făcute de procurorii DIICOT Caraș-Severin au scos la iveală alte fapte oribile de care s-ar face vinovat cel supranumit Prințul Clisurii, fost primar al comunei Pojejena, soțul actualei primărițe, Mira Radovanvcovici. Organele de cercetare penală au descins în consecință la primele ore ale dimineții la casa familiei Radovancovici, la cabana de vânătoare a acestuia de la Urda, cuibușorul lui de nebunii, dar și la Primăria Pojejena și la școala din comună, de unde se ridică mai multe documente. Acțiunea de astăzi nu este nimic altceva decât o extindere a acuzațiilor în dosarul de proxenetism în care Omer Radovancovici a fost săltat la începutul lunii octombrie.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat atunci 13 percheziții domiciliare la adresele unor persoane bănuite de trafic de minori, trafic de persoane, coruperea sexuală a minorilor, proxenetism, act sexual cu un minor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept. S-a reținut că Omer Radovancovici ar fi convins-o pe femeia cu care ar fi avut o relație extraconjugală, angajată la magazinul său, să o determine pe fiica ei minoră, de 11 ani și pe nepoata acesteia majoră, să asiste, să participe și ulterior să efectueze acte de natură sexuală în vederea exploatării sexuale în interes propriu a celor două.

Totodată, în cadrul întrunirilor și petrecerilor cu circuit închis date în cabana sa de vânătoare de la Urda, Radovancovici ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus atunci reținerea lui Omer Radovancovici pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii unor fapte grave din sfera infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept și a amantei sale pentru trafic de minori, trafic de persoane și corupere sexuală a minorilor. Tribunalul Caraș-Severin îi arestase preventiv pentru 30 de zile, dar Curtea de Apel Timișoara, printr-o sentință-șoc, i-a pus în libertate fără niciun fel de măsuri preventive, fără niciun fel de interdicții.

Cel mai probabil, astăzi se va dispune din nou reținerea Prințului Clisurii, în cauză apărând elemente noi.

UPDATE, ora 9.50

DIICOT s-a întors în cabana de vânătoare a lui Omer Radovancovici după ce inspectorii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin au aflat lucruri șocante de la o minoră de 14 ani. Fata, care suferă de handicap mental sever, ar fi relatat că a fost traficată de Prințul Clisurii. Minora ar fi întreținut relații sexuale la Urda cu îngrijitorul cabanei lui Omer, ar fi fost lipsită de libertate și bătută atunci când ar fi încercat să fugă!

Șocantă e, spun sursele expressdebanat.ro, și atitudinea soției lui Omer Radovancovici, primărița comunei Pojejena. În urma anchetei sociale derulate în cadrul Primăriei cu privire la situația fetei, care provine dintr-o familie dezorganizată, Mira Radovancovici ar fi ascuns că minora s-a aflat în cabana de la Urda, cabana soțului ei, și ar fi făcut sub propria semnătură mențiuni neadevărate, intenționând să-l ferească pe Omer Radovancovici de alte răspunderi penale. Mira Radovancovici va da și ea explicații la sediul DIICOT Caraș-Severin în cursul zilei de astăzi!

CITEȘTE ȘI:

Probele arestării lui Omer Radovancovici pentru proxenetism s-au pierdut pe drumul Reșița – Timișoara!

Amanta pocăită a prințului proxenet jură pentru fiica ei de 11 ani! Nepoata face ce vrea ea!

NEWS ALERT. Omer Radovancovici, încătușat de DIICOT într-un dosar de proxenetism! (UPDATE 3)

Distracție cu prostituate în Serbia pentru ca Omer Radovancovici să pună iar mâna pe armă!

Fetița de 11 ani pregătită pentru fanteziile Prințului Clisurii a salvat o mulțime de oameni grei de pușcărie!

100 de euro, prețul unei prostituate la chefurile organizate de Omer Radovancovici!

Fetiță de 11 ani, pentru poftele bolnăvicioase ale prințului proxenet Omer Radovancovici!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/