Fetița de 11 ani pregătită pentru fanteziile Prințului Clisurii a salvat o mulțime de oameni grei de pușcărie!

fetita corupere sexuala omer radovancovici

Fiica de doar 11 ani a amantei lui Omer Radovancovici a fost salvată la timp de intervenția procurorilor DIICOT Caraș-Severin și a polițiștilor de la Combaterea Crimei Organizate și, în același timp, micuța i-a salvat de la închisoare pe mulți oameni cunoscuți, ademeniți deja sau care urmau a fi atrași în cabana de la Urda pentru a-și satisface până și cele mai bolnave fantezii sexuale.

Organele de cercetare penală l-au monitorizat încă din luna mai pe cel supranumit Prințul Clisurii și asta pentru că aveau indicii temeinice că femeia cu care are o relație extraconjugală de mai mulți ani încerca să o determine pe fiica sa minoră să asiste, să participe și ulterior să efectueze acte de natură sexuală. Surse judiciare au dezvăluit pentru Express de Banat că Omer Radovancovici i-a cerut concubinei sale să o pregătească pe micuță să întrețină relații sexuale cu el. În schimb, i-ar fi oferit bani și alte foloase.

Radovancovici i-a făcut mai întâi dependenți financiar de el pe mama și mai apoi pe tatăl minorei, apoi, cu tupeu, i-a cerut femeii „să îi dea fata”. Amanta sa, Iasmina Dragomir, nu numai că și-ar fi dat acceptul, dar ar fi și început împreună cu acesta să o pregătească pe micuță pentru efectuarea unui act sexual. Omer Radovancovici ar fi început să joace rolul de protector al fetiței și ar fi încercat să-i câștige afecțiunea prin oferirea de cadouri și bani. Totul a fost monitorizat, inclusiv fiecare mișcare din cabana de la Urda, unde Prințul Clisurii organiza orgii sexuale pentru oamenii din anturajul său, dar și pentru tot felul de personaje influente, de care se folosea ulterior în activitățile și afacerile sale mai mult sau mai puțin curate. Semnalul de alarmă s-a dat însă mult mai devreme decât plănuiau anchetatorii și asta pentru a o împiedica pe fetița de 11 ani să ajungă în patul lui Omer Radovancovici!

Decizia trimiterii mascaților în locațiile fostului primar de Pojejena, lider al contrabandei cu țigări în Clisura Dunării, ar fi fost luată după ce acesta îi ceruse amantei sale, într-una din zile, să o aducă pe fetiță la depozitul său de mobilă și să oprească în prealabil camerele de supraveghere. În plus, anchetatorii citeau aproape în fiecare seară, schimbul de mesaje interceptat dintre fetița de 11 ani și Prințul Clisurii, ajuns la vârsta de 58 de ani. Realizaseră că între cei doi exista deja o anumită legătură afectivă. Cu alte cuvinte, se putea întâmpla aproape oricând, mai ales că mama fetei și-ar fi dat concursul pentru împlinirea unei astfel de fantezii sexuale a concubinului său.

gif card de energie dacus 1000x100

Până să i-o poată da pe propria fiică, Iasmina Dragomir i-ar fi îndeplinit o altă fantezie Prințului. Ar fi introdus-o în jocul amoros dintre ei pe nepoata sa, de 24 de ani. A fost încă un motiv pentru care intervenția n-ar mai fi fost amânată, femeia dovedind că e capabilă de orice și că în orice clipă fiica sa de 11 ani îi poate fi oferită lui Omer Radovanvoci.

Sub coordonarea procurorului DIICOT Caraș-Severin, mascații au intrat peste Omer Radovancovici vinerea trecută. E arestat preventiv, la fel ca și amanta sa, Iasmina Dragomir. Mulți alții tremură însă și azi. Și asta pentru că organele de cercetare penală au ridicat imagini de pe multe camere de supraveghere și au confiscat o mulțime de telefoane. În plus, totul a fost monitorizat luni la rând. „Actorii” filmelor deocheate de la Urda se pregătesc să dea cu subsemnatul. Pe mulți alții i-a salvat fetița de 11 ani. Pe cei care nu au apucat să se bucure de invitația lui Omer Radovancovici la dezmăț, mascații intervenind înainte ca micuța să-i satisfacă poftele Prințului Clisurii!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/