162 de poliţişti, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează 52 de percheziţii în 12 judeţe şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani.
Județul Caraș-Severin nu putea lipsi de pe lista locațiilor vizate de oamenii legii, fiind bine știute legăturile unora dintre afaceriștii cărășeni cu clanurile țigănești din Strehaia, care furnizează facturi fictive și ajută la crearea unor circuite pentru spălarea banilor. Mascații au mai descins în judeţele Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt, Hunedoara și Sălaj, dar şi în municipiul Bucureşti. „Sunt percheziţionate atât locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi sediile societăţilor comerciale administrate de acestea. De asemenea, poliţiştii urmează să pună în aplicare 46 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale. Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, informează IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2014, 45 de persoane, în calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) ai 46 de societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru societăţile comerciale controlate de către ei în mod direct sau prin persoane interpuse. Aceştia ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale reciclabile, piese auto şi accesorii, precum şi servicii transport-manipulare), în valoare totală de peste 15 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 6 milioane de euro.
Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe operaţiuni sau tranzacţii financiare, urmărind spălarea sumelor de bani. Aceştia ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate, sau ar fi rulat aceste valori prin conturile bancare ale societăţilor, metodă prin care ar fi fost disimulată provenienţa banilor.
[…] Județul Caraș-Severin nu putea lipsi de pe lista locațiilor vizate de oamenii legii fiind bineștiute legăturile unora dintre afaceriștii cărășeni cu clanurile țigănești din Strehaia, care furnizează facturi fictive și ajută la crearea unor circuite pentru a spălarea banilor. Mascații au mai descins în judeţele Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, …mai multe stiri […]
De unde sau prin ce metoda credeti ca au platit spagile de 10% firmele care au castigat contracte cu Primaria, CJ Caras Severin?? Banii aia trebuiau scosi din circuit cumva. Pacat ca nu sunt date nume ale firmelor/administratorii firmelor respective