Descoperire oripilantă, în această seară, în parcul central din Oravița! O femeie a fost înjunghiată și lăsată să moară!
Trupul femeii a fost găsit în această seară în parcul din fața Primăriei Oravița. La prima vedere, victima ar fi fost înjunghiată de mai multe ori. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să o resusciteze, declarând decesul.
Vinovat ar fi fostul concubin al femeii, un tânăr de aproximativ 30 de ani. Acesta a fugit de la fața locului, fiind căutat acum de polițiști.
UPDATE, ora 23.00
Polițiștii cărașeni au anunțat că este vorba despre o femeie de 35 de ani. Nu doar ea a fost atacată, ci și bărbatul cu care se afla, posibil actualul ei iubit.
Femeia, care locuia în Oravița, a fost preluată de ambulanță în stare gravă și ulterior a decedat. Bărbatul cu care se afla a fost rănit ușor.
„Polițiștii au instituit filtre rutiere și fac verificări în vederea depistării bărbatului bănuit, de 31 de ani, și stabilirii împrejurărilor producerii faptei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.”, anunță reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
UPDATE, ora 23.16
Bărbatul de 31 de ani a fost depistat în Oravița și este acum în custodia polițiștilor.
Rămâi pe Express de Banat! Revenim cu detalii!