NEWS ALERT. Al treilea decedat de COVID-19 în spitalul din Caransebeș! Trei asistente și un brancardier au luat virusul!

Al treilea pacient decedat în doar câteva zile la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, după ce s-a infectat cu noul virus! Astăzi, a murit la Terapie Intensivă un bărbat de 71 de ani.

Pacientul ar fi fost internat în urmă cu aproape o săptămână, iar de acum două zile a fost transferat la Terapie Intensivă, dar, din păcate, în această dimineață, a pierdut lupta cu virusul. Managerul spitalului, medicul Gheorghe Borcean, ne-a confirmat totodată că, la Compartimentul de Primiri Urgențe, au fost depistate pozitiv trei asistente și un brancardier. Trei dintre aceștia se află izolați la domiciliu fiind asimptomatici, iar unul a fost internat, după ce s-au putut observa modificări la plămâni în urma investigațiilor de specialitate.

Imediat au fost testați 20 de colegi ai asistentelor care lucrează în CPU, rezultatele fiind negative și s-a luat măsura de a dezinfecta secția de Urgențe. Conform informării Prefecturii Caraș-Severin, la această oră, la Spitalul Municipal sunt internate 60 de persoane, diferența dintre raportările DSP și CJCCI fiind de 11 pacienți. De asemenea, opt persoane depistate pozitiv sunt în autoizolare la domiciliu, iar alte 26 de persoane sunt suspecte de COVID -19 și așteaptă rezultatul testelor RC PCR.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/