NEWS ALERT! 3 schiori răniţi pe Muntele Mic. Salvamontiştii recomandă prudenţă pe pârtii

Aglomeraţia de pe Muntele Mic, acum să vremea este prielnică pentru schi, face victime. Trei incidente s-au anunţat în această dimineaţă, toate cauzate de agitaţia de pe pârtii.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost trimis de către Serviciul Salvamont la Spitalul Municial de Urgenţă din Caransebeş, suspect de fractură de bazin în urma unei căzături, însă în acelaşi timp s-au mai produs alte două incidente la care salvamontiştii au intervenit prompt.

Este vorba de alţi doi schiori care s-au accidentat pe pârtii, unul este suspect de fractură de claviculă, iar cel de-al doilea are o entorsă de genunchi.

Salvamontiştii atrag atenţia aupra riscului de accidentări acolo unde pârtiile sunt pline de turişti, pentru că astăzi este cea mai aglomerată zi din acest sezon de iarnă, pe Muntele Mic fiind peste 2500 de turişti.

De asemenea pentru că parcările sunt pline poliţiştii de la rutieră nu mai lasă conducătorii auto să urce până în parcare pentru a nu bloca zona.

UP DATE: ora 14.50

Altre trei accidentări pe părtiile de pe Muntele Mic. Cei trei schiori au suferit ruptură de ligamente la genunchi, un antebraţ rupt şi o accidentare la umăr. Schiorilor li se acordă îngrijirile medicale de către salvamontişti după care vor fi transportaţi la Spitalul din Caransebeş. În total sunt 6 accidentări pe Muntele Mic petrecute pe pârtiile Vâslanu şi Borlova.

UP DATE: ora 16.45

Numărul turiştilor care au suferit accidente la schi pe Muntele Mic a ajuns la 10, toţi cu fracturi şi rupturi de ligamente, dar şi o contuzie la cap. Faţă de cele 6 accidentări anunţate au mai survenit alte 4 cu rupturi de ligamente la genunchi, o contuzie la cap suferită de o tânără de 33 de ani din Arad şi o fractură de tibie suterită de o fată de 12 ani tot din Arad. Potrivit şefului Formaţiunii Salvamont Caransebeş, Alin Albu astfel de accidente se întâmplă în fiecare weekend, dar numărul este astăzi atât de mare din cauza aglomeraţiei.

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/