Nevo Parudimos previne abandonul şcolar

Asociaţia Nevo Parudimos a organizat în data de 23.09.2017 la Universitatea Eftimie Murgu din “Reşita evenimentul: Metode de prevenire a abandonului şcolar – simpozion naţional” la care au participat peste 60 de persoane şi cadre didactice din toata ţara.

Scopul acestei conferinţe a fost acela de a explora fenomenul de abandon şcolar, cât şi acela de a identifica motivele ce au condus spre accentuarea acestui fenomen, în pofida măsurilor şi a politicilor educaţionale întrepreinse în acest sens. Printre cele mai vizate categorii sociale se regăsesc tinerii dezavantajaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, care nu au reşit să finalizeze ciclul primar şi/sau secundar şi cei care au abandonat şcoala pentru a-şi îngriji familia.

Conferinta noastra a urmarit obţinerea unei înţelegeri a mediului socio-economic al grupului ţintă, cât şi a particularităţilor culturale ce afectează procesul de învăţare, pentru a ne oferi noi valenţe de înţelegere şi combatere a acestui proces în contextul actual socio-economic.

Evenimentul de fata face parte din proiectul Learned Inactivity – Decreasing the Number of ESL Students in Disadvantaged Communities with the Power of Non-Formal Learning.

 Asociaţia Nevo Parudimos din Reşiţa derulează proiectul Learned Inactivity prin programul Erasmus + (KA2 Strategic Partnership 2015-2-HU02-KA205-001071) în parteneriat cu Association For Community Development din Ungaria si reteaua Phiren Amenca din Belgia. Perioada de implementare a proiectului este din iunie 2016 – octombrie 2017.

Obiectivul proiectului este acela de a realiza o analiză explorativă a procesului de abandon şcolar, în special asupra motivelor care determină tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 22 ani să părăsească timpuriu şcoala.

Pentru mai multe informatii puteti sa contactati pe domnul Grebeldinger Daniel, coordonator evenment la telefon 0723202756 sau mail grebeldingerdaniel@nevoparudimos.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/