Nevo Parudimos, întâlnire de succes la Banca Mondială cu reprezentanții ambasadelor din 7 țări

Acțiunile de succes ale Asociației Nevo Parudimos din Reșița continuă. Recent, problemele romilor au fost prezentate la Banca Mondială din București, în fața reprezentanților ambasadelor din 7 state.

Asociația Nevo Parudimos, membră a Roma Sounding Board, a fost reprezentată, la începutul acestei luni, în cadrul unei întâlniri organizate la sediul Băncii Mondiale din București la care au luat parte și reprezentanți ai ambasadelor din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Slovenia, Norvegia, Elveția, Suedia și Finlanda.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat planul de acțiune al Roma Sounding Board. Accentul discuțiilor a fost pus pe identificarea unor acțiuni mai solide și mai cuprinzătoare pentru a răspunde mai eficient nevoilor romilor prin intermediul intervențiilor de dezvoltare. Cei prezenți s-au arătat interesați de noua structură creată sub umbrela reprezentantei Băncii Mondiale în România și s-au declarat deschiși spre o colaborare cu Roma Sounding Board.

Asociația Nevo Parudimos este membră a Roma Sounding Board (un comitet consultativ al Băncii Mondiale) încă din 2017 când acesta a fost înființat, fiind organizația reprezentativă din Regiunea de Vest a României în această structură. RSB este o platformă care are menirea de a obține rezultate socio-economice cât mai bune pentru romi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/