Nevo Parudimos a deschis „Piața proiectelor”. Se anunță două zile de „cumpărături” fructuoase

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația Nevo Parudimos, alături de cei 10 parteneri din cadrul proiectului „Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor”, a dat astăzi startul la „Piața proiectelor”. Un număr de 11 organizații de romi și pro-romi din rețeaua ERGO își vor împărtăși, timp de două zile, cele mai bune practici de incluziune a romilor și proiecte de abilitare și vor „licita” reciproc pentru a implementa proiecte similare în propriile comunități.

Evenimentul reprezintă un schimb de experiență în rândul societății civile a romilor și arată impactul pozitiv pe care îl pot avea abordările de acest tip asupra incluziunii romilor, a împuternicirii acestora și asupra combaterii antigipsismului.

Licitația de proiecte reunește pentru două zile (21 și 22 aprilie) oaspeți din numeroase organizații internaționale, ambasade și organizații partenere ale societății civile, printre care EEA and Norway Grants, EU Justice and Consumers, Ambasada Norvegiei, Tom Lantos Institute, ERSTE Foundation, Zentralrat Deutscher Sinti und Roma, Hildegard Lagrenne Stiftung.

În cadrul celor două zile, toți partenerii din cadrul proiectului vor identifica și prezenta până la 3 bune practici locale din munca lor privind incluziunea și abilitarea romilor.

Acestea vor fi prezentate celorlalți parteneri de consorțiu și apoi promovate pe scară largă într-o campanie de socializare, precum și într-un „catalog de bune practici” online și offline pentru a inspira și alte organizații și pentru a crește conștientizarea asupra impactului pozitiv pe care îl pot avea inițiativele pentru romilor.

STPT job 1000x200

În cadrul „Pieței proiectelor”, toată lumea poate selecta bunele practici ale altcuiva care se potrivesc nevoilor propriei comunități. Proiectele vor trebui adaptate la diferite contexte, planificate în detaliu cu comunitatea și vor fi apoi lansate. Fiecare partener care va câștiga la „licitație” un proiect, va avea sprijinul organizației care a „vândut” acel proiect pe toată durata implementării acestuia în noua comunitate.

„Prin proiectul «Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor» ne propunem să împărtășim la nivel european proiecte de succes si bune practici in domeniul incluziunii romilor în domeniile educației, ocupării forței de muncă, participării active și combaterii antigipsismului”, transmit reprezentanții Asociației Nevo Parudimos.

„Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor” este finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/