Nereguli grave! Spitalele din Reșița și Caransebeș, epicentrele unor viitoare tragedii?

pat ars la ati
untitled design set 970x90 px

Tragediile din alte spitale în care pacienții au ars pur și simplu în saloane s-ar putea repeta și în Caraș-Severin! Asta arată rezultatele controalelor efectuate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.

Conform celor mai recente norme emise după ce au mai ars câțiva români în spitalul din Constanța, inspectoratele județene pentru situații de urgență au obligația de a verifica din 3 în 3 ore spitalele care au pacienți COVID conectați la oxigen pentru a încerca în acest mod evitarea tragediilor.

Neregulile descoperite în secțiile ATI din Reșița și Caransebeș s-au regăsit și în unitățile medicale care au ars până acum în România.

publicitate ziar expresb 1000x100

La Spitalul Județean de Urgență Reșița, ISU anunță că nu sunt începute demersurile privind constituirea Serviciului Privat pentru Situații de Urgență. De asemenea, ușile subdimensionate de la saloane nu permit efectuarea evacuării pacienților cu paturile aferente. Țevile de refulare, din dotarea hidranților interiori, sunt neconforme. Accesul autospecialelor de intervenție, la una dintre fațadele clădirii, în zona Secției ATI, nu este posibil din cauza unor copaci și a mașinilor parcate. S-a descoperit totodată că nu sunt suficiente prize independente aferente unui pat. Pentru neregulile constatate, Spitalul Județean de Urgență Reșița a primit trei avertismente și o amendă în cuantum de 2.500 lei.

În ceea ce privește Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, nu au fost începute demersurile privind constituirea Serviciului Privat pentru Situații de Urgență, iar instalația de hidranți de incendiu interiori este nefuncțională: hidranții sunt neechipați, nu sunt verificați periodic, iar apa nu are presiune suficientă. Și la Caransebeș, la fel ca la Reșița, accesul autospecialei de intervenție, la una dintre fațade, nu este posibil din cauza unor copaci și a unor materiale de construcții depozitate. Nu s-a solicitat autorizația de securitate la incendiu. Grav este că aici au fost înregistrate valori ale concentrației de oxigen peste nivelul admis de 23,5% din volumul de aer. În plus, exploatarea instalațiilor electrice se face cu improvizații (cabluri suspendate, becuri suspendate de conductori electrici, conductori electrici neizolați în doze de legătură fără capac). În același timp, nu a fost prezentată decizia emisă de conducătorul instituție prin care să fie reglementate condițiile de utilizare a focului deschis și a fumatului. Spitalul din Caransebeș a primit patru avertismente și o amendă în cuantum de 500 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/