Nene Iancule, o semnăm anonimă!

Am observat de multe ori şi, din ce în ce mai des, reproşuri adresate unor luări de poziţie ce eu sau alţi colegi de breaslă le afişăm pe media. Suntem făcuţi vânduţi, ciugulitori de rămăşiţe de la masa bogaţilor etc. Din start vreau să vă spun că ce voi scrie în continuare este strict punctul meu de vedere. Nu implic pe absolut niciun coleg de breaslă. Este clar că tagma jurnaliştilor nu este mimoza pudica. Am afirmat şi public că gaşca asta, a ziariştilor, are şi gunoaiele ei. A generaliza mi se pare o mârşăvie. Ce mă enervează? Că cetăţeanul Ionescu mă investeşte cu prerogative de procuror, judecător şi tată al justiţiei. Păi eu, un simplu prezentator sau comentator al faptelor ce le petrecem zi de zi, cum aş putea să mă erijez în instituţie de tăiat capete? Vine cetăţeanul la mine, ca la Arsenie Boca. Îi explic, vorbesc cu el, ajungem la replici de genul, „Domnule Popoviciu, este un hoţ, de ce nu scrieţi?” Cum să scriu eu că tovarăşul primar, consilier, deputat, ministru este hoţ doar pentru că tovarăşul Popescu crede că aşa stau treburile? Declaraţi-mi lucrurile acestea la microfon, pentru a vă cita, îi spun. Nu pot să fac asta, mă vor urmări, îmi vor face rău, dumneavoastră sunteţi jurnalist! Acum vin cu alte argumente. În urmă cu ceva ani, editam un săptămânal. Acid la adresa administraţiei locale. La un supermarket mă întâlnesc cu un cunoscut. Îşi pune palma peste buze şi peste faţă şi îmi şopteşte: bravo, Dan, mergi înainte, te susţinem! După o vreme, mi-au închis jucăria şi, fără susţinerea lor, a trebuit să fac o altă gazetă, în care nu îmi mai permiteam să fiu atât de acid cum mi-aş fi dorit. Fireşte, din motive de redresare economică. Mă întâlnesc cu acelaşi cunoscut: Băi, te-ai dat şi tu cu ăştia! Dar, de această dată, strigat tare în Piaţa Revoluţiei. Atunci am înţeles că „trădarea” trebuie să fie cunoscută. Şi am mai înţeles atunci că toate frământările acestei bresle sunt zero atât timp cât nu pui sânge pe masă. Un alt exemplu. Aveam o sursă la celebra AquaCaraş. Vine omul revoltat şi îmi spune de câteva nume de „aleşi” ce sunt trecute pe statul de plată al firmei, sunt plătite cu bani grei, dar respectivii nu prestează nimic la firmă. De ce nu ai curaj să scrii? Îi spun bine, scriu. Dar adu-mi o copie a statului de plată pentru a-i descoperi pe cei ce nu sunt pe acolo. Ce, vrei să-ţi fac eu ţie treaba, zice revoltatul? Să mă bag în rahat? Repet, ziariştii nu sunt imaculaţii societăţii, nu sunt deţinătorii adevărului absolut şi ai sfinţeniei. Sunt şi ei păcătoşi, dornici de trai bun, deseori semnatari ai pactului cu diavolul. Vă spun din suflet că nu toţi sunt aşa. Citiţi-i, urecheaţi-i, dar nu-i faceţi pe toţi trădători. Citiţi cu atenţie şi spaţiile dintre cuvinte, poate găsiţi dumneavoastră cuvintele lipsă. Şi veniţi cu ele, pentru că numai o societate civilă solidă, constituită pe alte repere decât cele ale umilinţei şi tăcerii ne pot scoate din mocirlă.

• Tweet
• Pin It