Nelu Popa și Remus Rof și-au trimis primele săgeți otrăvite!

rof popa
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Candidații PNL și PSD pentru Primăria Reșița în 2024 au avut deja primele confruntări. Pe rețelele sociale, în spatele unor conturi false!

Un sondaj de opinie realizat în municipiu la comanda PNL îl dă pe Nelu Popa deja câștigător la următorul scrutin. Și nu oricum, ci cu aproape 80 de procente. Numai că, în sondajul respectiv, liberalul nu e sondat în comparație cu candidatul propus de PSD, omul de afaceri Remus Rof, primarul comunei Dognecea. Ci în alte două variante, cu nume de social-democrați la care numai liberalii s-au gândit, ele nefiind nici măcar vehiculate în anturajul social-democraților: Ioan Crina și Gabriela Stuparu.

PNL a considerat că, la jumătatea unui ciclu electoral, e bine să își facă o calibrare a personalităților politice, primari de municipii, președinți de consilii județene, consilieri, ca să vedem cum stăm. Rezultatul m-a surprins, nu mă așteptam să am cota asta de încredere, dar sunt mai puțin relevante acum aceste cifre. Am văzut că partenerii noștri de guvernare de câteva zile sunt în campanie. Eu i-aș sfătui să guvernăm în continuare inteligent, avem timp câteva luni înainte de alegeri să facem campanie. Cred că e un pic devreme.”, a comentat Nelu Popa la Express Live.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Referitor la absența lui Remus Rof din sondajul comandat de propriul partid, edilul-șef al Reșiței spune că el nici măcar nu a fost consultat în legătură cu potențialii contracandidați. Nu a știut nici măcar că se realizează un sondaj, a aflat doar la final rezultatele. Cu Remus Rof a schimbat însă deja primele „amabilități”. S-au vehiculat niște postări în social media de pe conturi false, unele care m-au atacat pe mine la nivel de familie, de viață personală. L-am avertizat că nu e cinstit să facă așa ceva. Omul a negat, dar sunt conturi false gestionate de partid. L-am rugat să limiteze totul la un nivel civilizat. Trebuie să recunosc că de aproximativ o lună au încetat atacurile mizerabile.”, a mai spus Nelu Popa.

În spațiul virtual au apărut comentarii tendențioase care au vizat și viața privată a lui Remus Rof, însă Popa se delimitează total de astfel de practici. Spune însă că l-a contactat pe candidatul PSD și că i-a lansat o invitație, care să-l ajute în a se familiariza mult mai repede și mai ușor cu ceea ce înseamnă Primăria Reșița. „I-am spus că, dacă dorește să candideze la Primărie, are în mine un partener și poate veni la mine la birou și îi arăt de acum toate proiectele pe care le avem în desfășurare și proiectele care vor fi în derulare și în 2024, ca să se acomodeze cu «jucăria» din Reșița”. Când am venit în primărie, în 2016, am avut un mare handicap, n-am găsit nimic. Mi-au trebuit câteva luni să mă obișnuiesc cu locul. Avem 118 proiecte în diverse faze. Eu i le-aș pune pe masă, să le vadă, să le ia acasă, să le citească. Poate va câștiga. Eu cred că e un avantaj pentru reșițeni ca cineva care ar avea șanse să facă treaba asta să se acomodeze deja din mers cu lucrurile.”, a mai afirmat primarul Reșița pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/