Afirmaţia a fost făcută de edilul Reşiţei chiar la dezbaterea publică despre înfiinţarea unui GAL în Reşiţa în vederea accesării de fonduri europene.
În cadrul prezentării acestui proiect de Grup de Acţiune Locală (GAL) realizată de către societatea MKBT din Bucureşti a fost adus în discuţie nivelul de sărăcie al mai multor zone din municipiu. Printre acestea, şi zona conexă Dealului Crucii, străzile Alunului, Mierlei, Turturelelor, compusă, în general, din barăci sau construcţii fără niciun fel de autorizare şi despre care primarul Ioan Popa a explicat că ”trebuie să le radem”.
Acesta chiar s-a arătat indignat că cei de la AquaCaraş au inclus zona în proiectul de extindere a reţelei de apă şi canalizare finanţat prin POS Mediu şi că acolo vor avea condiţii ceva mai salubre, adică apă curentă şi canalizare! ”Acelor barăci de la halda de zgură AquaCaraş le duce apă şi canalizare! Noi ce facem, de fapt? Nimeni nu s-a consultat cu doamna Ioana Mihăiescu! Ce facem acolo, le facem condiţii?! În Mociur sunt blocuri, nu s-a dus AquaCaraş-ul acolo sau la Doman, Cuptoare sau Secu, dar noi tragem apă-canal într-o zonă pe care trebuie să o radem!”.
Şi aceasta nu va fi singura zonă care va dispărea de pe harta Reşiţei! Primarul Popa a declarat că şi zona rezidenţială din Câlnic, acolo unde este mahalaua rromilor şi care se află în zonă inundabilă, va dispărea de pe harta Reşiţei, familiile de acolo urmând să fie relocate în alte zone ale oraşului.
Locuitorii municipiului sunt invitați să se implice din nou în îngrijirea spațiilor din jurul blocurilor, odată cu lansarea unei noi ediții a concursului „Reșița Curată. Curățăm și Menținem”, adresat...
Victor Nafiru |
07 March 2026
Alina Dragomir |
07 March 2026
Se deschid porțile târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”
Roxana Bălan |
07 March 2026
Președintele AUR Reșița: „Nu am făcut nicio alianță în Consiliul Local. Votăm pentru oameni!”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

