Nelu Popa mizează cu propriii bani pe Reşiţa! Primarul vrea să-şi facă hotel în Centrul Civic! [VIDEO]

Firma Banat Real Estate S.A., printre ai cărei acţionari se numără şi Nelu Popa, analizează posibilitatea schimbării PUZ-ului din zona Lidl și realizarea unui hotel în centrul Reşiţei, pe șantierul aflat în conservare.

Proiectul a început înainte de criza imobiliară ca unul rezidențial, cu apartamente și Penthouse-uri pentru locuit, dar, după criza din 2008, lucrările s-au oprit, iar acest șantier a intrat în conservare. Acum compania analizează posibilitatea schimbării destinației inițiale a proiectului și spune că ar putea edifica un hotel acolo.

„Șantierul e al unei companii la care sunt acționar, până acum nu a mișcat nimic la capitolul construcții, pentru că am stat și ne-am gândit dacă să continuăm să facem proiectul așa cum a fost, pe apartamente și pe faza inițială cu demisol, parter și opt etaje sau să o comprimăm ca număr de etaje și să introducem în PUZ o modificare a numărului de etaje”, a spus primarul Ioan Popa.

Întrebat de jurnaliști dacă va amenda firma aplicând un impozit de 500%, edilul a explicat că „acolo este un șantier în conservare. Dacă va fi cuprins într-un plan de amenzi, se vor da și compania și le va asuma”. Acesta a arătat, însă, că impozitul pe clădiri e foarte mic, de 1%, iar dacă aplică penalizarea de 500%, nu va crește decât de la 1 la 5%, „ceea ce nu prea e mare diferență de bani. Ce mi-e un leu ce mi-e cinci lei”.

YouTube video

Totuși, primarul spune că Banat Real Estate, compania care deține construcția, analizează și o posibilă schimbare de PUZ, trecând deja 3 ani de la realizarea lui. „Analizăm chiar să mergem într-o altă direcție, pentru că, având mai mult de 3 ani de la realizarea PUZ, putem schimba destinația inițială a proiectului și să mergem pe o zonă de hotelier. În câteva săptămâni vă voi putea anunța exact ce decizie se va lua”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

Primarul Ioan Popa deţine la S.C. Banat Real Estate S.A. un număr de 600 de acțiuni, în valoare de 985.200 de lei, conform propriei declaraţii de avere. Om de afaceri cu experienţă, Nelu Popa nu şi-ar face hotel în Reşiţa dacă o asemenea investiţie nu ar fi rentabilă. Semn că acesta chiar are încredere în viitorul Reşiţei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/