Nelu Popa bombardează ambasadele, consulatele și camerele de comerț

Primarul Ioan Popa spune că este consecvent angajamentelor luate încă de la preluarea mandatului și este dispus să facă tot mai mulți pași către cei care doresc să investească în Reșița.

Municipalitatea reșițeană a inaugurat un nou portal dedicat exclusiv celor care doresc să investească în municipiu, fie ca dezvoltatori imobiliari sau urbani, fie ca investitori în producție sau servicii, www.investinresita.ro. Portalul este unul specializat, cu informația necesară oricărui investitor, primarul Ioan Popa explicând că a folosit în realizarea acestor materiale și prezentări inclusiv cercetarea sociologică finalizată anul trecut.

Pe lângă portal, Primăria a mai realizat un clip de prezentare a orașului, în limbile engleză și română, două broșuri de prezentare a oportunităților de investiții în oraș, ambele în limba engleză, una cu conținut dedicat pentru investitori și una cu conținut dedicat dezvoltatorilor.

„Filmulețul de prezentare va avea și un teaser de aproximativ un minut. Toate acestea le vom trimite – și am trimis deja scrisori de intenție –  tuturor ambasadelor, consulatelor și camerelor de comerț bilaterale din România”, a mai spus primarul Ioan Popa. La toate acestea a lucrat MKBT, alături de angajații Primăriei Reșița, iar municipalitatea își propune ca prin toate aceste elemente de promovare să creeze 1.000 de noi locuri de muncă în 2020.

Site-ul este „bine organizat, astfel încât să poată să fie accesat ușor”, susține Ioan Popa. Cu această ocazie a fost refăcut și site-ul municipalității pentru a veni mai aproape de cetățeni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/