Negocierile pentru banii județului s-au „împotmolit” în interesele de pe munte! Via Caransebeș!

romeo dunca buget 2022

Romeo Dunca ar fi fost de acord să direcționeze mai mulți bani primăriilor opoziției doar pentru a fi votat proiectul montan Nedeia, dar spune că a fost victima unui șantaj politic!

Consiliul Județean și toate celelalte UAT-uri din Caraș-Severin nu au bugetele pe 2022 aprobate după ce negocierile purtate între formațiunile politice au eșuat. „Mi-au cerut să dăm 1 milion de lei din banii anumitor primării către primăriile pe care ei le indică. Nu am fost de acord, o parte importantă mi s-a cerut să luăm de la Caransebeș, că și așa ăla este al nimănui! Eu rămân consternat. Să tăiem 500.000 de la Reșița! Am propus să luăm câte puțin de la toți. Nu s-a votat, deși m-am chinuit să facem o împărțire proporțională, chiar persoane din opoziție mi-au spus că e cel mai echilibrat buget.”, a anunțat președintele Romeo Dunca imediat după ședința de Consiliu Județean.

Ulterior a detaliat pe Facebook: „Cred că e prima oară în acest mandat când particip la o negociere. Politică și pentru bani. Distribuirea sumelor a fost făcută corect. Ca niciodată de echilibrat și doar câteva primarii ar trebui puțin să mai primească. (…) Anunțați de Flavius Nedelcea că de această înțelegere stă și trecerea proiectului cu dezvoltarea zonei Nedeia, părea că totul e ok. Lucruri noi pentru înțelegerea mea de vreme ce acest proiect extrem de benefic pentru județ poate trece sau nu dând în plus sau nu 50.000 lei.” Romeo Dunca s-a declarat șocat de ceea ce s-a întâmplat la negocierile purtate în Salonul Alb al palatului administrativ în timpul pauzei solicitate că liderii opoziției. Președintele CJ susține că i s-ar fi pus „sula în coaste pentru a fi liniște și pace și pentru a trece proiectul Nedeia”. „Prețul era de un milion de lei. Deși proiectul nu mai e al meu, ci al județului și al primăriilor din ADI. Cam acesta e raportul de la vorbă la contract la opoziția din CJ. De la 50.000 la un milion! (…) Am făcut o contrapropunere de 500.000 și aceștia luați de la absolut toate UAT-urile, care nici vorbă de a fi acceptată și cu asta marea negociere politică, pentru binele poporului, s-a încheiat.”, a explicat președintele Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Liberalul a mai spus că, potrivit propunerii opoziției din Consiliul Județean, municipiului Caransebeș i-ar fi fost tăiată o sumă importantă doar pentru că primarul Felix Borcean nu e înregimentat politic și că lucrurile vor fi reglate la următoarea întâlnire în plen, când nu va mai lipsi niciun consilier liberal și atunci proiectul de buget gândit de el va întruni numărul de voturi necesar.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/