Nu există niciun parteneriat, în acest moment, între PNL și USR PLUS la nivelul județului sau în Timișoara. Negocierile care ar fi trebuit să fie parafate, joi, printr-un text de parteneriat, s-au blocat la final. În timp ce Dominic Fritz spune că PNL nu a fost de acord cu împărțirea funcțiilor, liberalii dau vina pe declarațiile deputatului Cătălin Drulă, care ar fi de natură să creeze neîncredere în partenerii de dialog.
Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei, spune că cele două formațiuni potențial colaboratoare au avut un text de parteneriat agreat, care se întindea pe trei pagini, în care era stipulat „și că vom avea câte un viceprimar și câte un vicepreședinte de la fiecare partid”, însă liberalii au avut o cerință: ”Cerința a fost să tăiem din text această propoziție și să lăsăm doar proiecte și programe și să ne înțelegem după alegerile parlamentare despre cine și de la cine va fi un viceprimar sau un vicepreședinte”, ceea ce, spune Fritz, „pentru noi asta este exclus. Vrem ca de săptămâna viitoare să avem echipe stabile la Timișoara și în consiliul județean.”
„(…) Cu 5 minute înainte să închidem acest parteneriat, partenerii noștri potențiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ce am negociat luni și miercuri și asta înseamnă că o să avem un viceprimar de la USR PLUS și un viceprimar de la PNL și un vicepreședinte de USR PLUS și unul de la PNL. Au spus că au nevoie de timp să se gândească la această soluție și că propun să facem asta după alegerile parlamentare. Pentru noi este exclus să continuăm o instabilitate politică aici. Timișoara astăzi o să treacă de pragul de 3. Eu am nevoie de o stabilitate în consiliul local. (…) Pentru noi, orice soluție care nu include și un acord comun despre funcțiile executive nu este o soluție bună pentru timișoreni și timișeni. Din acest motiv, aceste negocieri nu au fost duse la un bun sfârșit. Noi acum va trebui să analizăm situația și să vedem într-un timp cât mai rapid să ajungem la o stabilitate în consiliul local și în consiliul județean. Este total neașteptată această situație din partea noastră. (…) Am scos deja pixul să semnăm acest parteneriat agreat în ultimele zile și îmi pare rău că nu am vești mai bune, dar responsabilitatea pe care noi o simțim pentru timișoreni și timișeni cu siguranță ne va duce la o bună soluție”, a declarat Dominic Fritz.
Nica: „Încrederea se câștigă greu între oameni și se pierde foarte repede”
La rândul său, Alin Nica, președintele ales al CJ Timiș și interimarul din fruntea PNL Timiș spune că de vină pentru neparafarea parteneriatului sunt declarațiile recente ale deputatului usr-ist Cătălin Drulă. Liberalii susțin că nu au cerut ca discuțiile să fie amânate până după parlamentarele din 6 decembrie, ci cu o săptămână.
„(…) Ceea ce a subminat negocierile au fost recentele declarații ale unui membru din comisia de negociere pe care ieri colegii mei din BPJ le-au considerat inacceptabile și subminează încrederea noastră că partenerii noștri sunt și pot să fie loiali în cele două instituții. Am solicitat doar o păsuire, să se mai așeze timpul puțin peste aceste declarații contondente și săptămâna viitoare să discutăm despre funcții. (…) În CJ pot să duc lupta anti-COVID și fără vicepreședinți o săptămână, două, trei, dacă este cazul. Noi suntem hotărâți să mergem în aceeași direcție, să sprijinim o majoritate solidă în jurul PNL și Alianței USR PLUS, atât în CJ, cât și în CL Timișoara. Dacă este nevoie de mai mult timp, eu prefer să acord o șansă suplimentară acestei alianțe și să nu resping din start o astfel de colaborare. (…) Am solicitat doar o amânare pentru că noi am convenit asupra tuturor detaliilor, inclusiv legat de funcții”, a declarat Alin Nica.
Potrivit liberalului, PNL „categoric” nu va face alianțe în județ cu PSD sau cu Pro România.
„Tot ce este scris și convenit în acele materiale comune ne asumăm și am fi semnat și astăzi. Doar că, colegii de la USR au cerut să aibă certitudinea împărțirii funcțiilor cu care noi nu am fost pregătiți să semnăm”, a mai spus Nica.