Bătaia de la meciul de Liga a V-a de duminică dintre Galaxy Electrometal și Progresul Gătaia are consecințe dure! Nu doar la nivelul acelui eșalon, ci și două ligi mai sus! Comisia de Disciplină din cadrul AJF Timiș a tăiat în carne vie și victima colaterală este ACS Poli, care va rămâne fără antrenor!
Pe scurt, în minutul 83 al meciului dintre Galaxy Electromotor și Progresul Gătaia lucrurile au degenerat cu o bătaie în tribună! Totul a pornit de la un conflict verbal între Goran Corojor, asociat al lui Bălace la proiectul Galaxy, și tatăl jucătorului Semenea, de la echipa din Gătaia. Bălace, antrenor-jucător la Electrometal, s-a enervat și a vrut să meargă în tribună să-l bată pe spectatorul recalcitrant, dar s-a tăiat în gard. Au ajuns acolo alți trei jucători și s-a ajuns la bătaie! Comisia de Disciplină a AJF Timiș a deliberat o zi pentru a da sancțiunile! Cum era de așteptat, Gătaia a câștigat meciul la „masa verde”, cu 3-0. Clubul Galaxy are o amendă de 5.000 de lei și terenul suspendat cinci etape.
Și Gătaia are terenul suspendat o etapă, în contextul în care doi jucători au mers și ei după gard, mai mult pentru a apăra spectatorii care le erau apropiați. Cei patru jucători au primit fiecare 12 luni de suspendare și o amendă de 400 de lei. Pentru că orice AJF e afiliat la FRF, Bălace e suspendat și ca antrenor al echipei de Liga a III-a ACS Poli. „După părerea mea, mâine va putea sta pe bancă, deoarece are drept de recurs în cinci zile. Mâine îi vom face motivarea. Sunt 12 luni calendaristice de la data la care decizia devine definitivă”, ne-a declarat președintele Comisiei de Disciplină, Eugen Iercu.
Vineri, ACS Poli are meci cu Cermei. Cel mai probabil, ultimul ca antrenor pentru Bălace, întrucât e greu de crezut că la recurs se va întâmpla altceva decât o micșorare a sancțiunii. ACS Poli își poate căuta, practic, antrenor!
Sursa foto: digisport.ro
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Silviu Hurduzeu critică măsurile economice luate de Guvernul interimar și spune că România se îndreaptă „din rău în mai rău”. Liderul PSD Caraș-Severin invocă scăderea economiei, inflația și creșterea...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
14 August 2026
Ilie Bolojan: „Sistemul energetic nu are probleme de funcționare”
Roxana Bălan |
14 August 2026
Caraș-Severinul arde în continuare. Sute de hectare, afectate de incendii!
Ariana Popescu |
14 August 2026
Armă letală deținută ilegal, descoperită de polițiști în urma unei percheziții la Oravița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

