Necesitatea unității de acțiune a UE, prima lecție în contextul internațional generat de agresiunea Rusiei contra Ucrainei

uvt conf 2

Agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei și consecințele pentru Balcanii de Vest reprezintă unul dintre cele mai complexe momente ale vieții internaționale cu care suntem confruntați, apreciază Gheorghe Magheru, membru în Consiliul științific al New Strategy Center. Principalele provocări de securitate în regiunea Balcanilor, în contextul acestei actualități, au fost dezbătute, la Timișoara, în cadrul unei conferințe la care au participat oficiali și experți români din cadrul NATO, din Marea Britanie, Germania sau Franța. Tot aici au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic și ai mediului de afaceri din România. 

„Prima concluzie este legată de necesitatea unității de acțiune a UE, atât din perspectiva cererii Ucrainei și a Republicii Moldova de a li se acorda statutul de candidat – chestiune care va fi discutată la Consiliul European din 23 iunie – și nu în ultimul rând preocuparea și dorința statelor din Balcanii de Vest pentru avansarea candidaturilor lor care sunt deja în lucru de mai mulți ani sau sunt state aspirante unde sunt procese politice în regiune, în Balcanii de Vest, care din rațiuni specifice interiorului acestei regiuni blochează demararea procedurilor pentru Macedonia de Nord sau pentru Albania.

magheru

Regiunea este confruntată cu propria ei moștenire, identitate, România însăși e într-un proces de construcție, nu e un proiect terminat, e în curs de desăvârșire, însă statele candidate sunt altă treaptă a acestui proces de desăvârșire. Regiunea nu este izolată, dimpotrivă, ea e o cutie de rezonanță a marilor conflicte strategice nerezolvate, iar în ceea ce privește România e clar că e vorba de reverberația conflictului din bazinul Mării Negre, despre agresiunea asupra Ucrainei și de tradiția recurentă a reverberațiilor în Balcani a crizelor de la Răsărit.”, a declarat Gheorghe Magheru în cadrul dezbaterilor de la a șasea conferință internațională „Security challenges in the Balkans”.

uvt conf

Conferința de la Timișoara a fost organizată de Universitatea de Vest, în parteneriat cu New Strategy Center. UVT are două programe de master pe tema securității: unul vizează securitatea globală și se adresează, în principal, celor care se lovesc de anumite aspecte legate de securitate în profesiile lor și vor să integreze mai multe informații, iar cel de-al doilea este despre cyber-security – inteligență artificială, robotică și digitalizare. Rectorul Marilen Pirtea a vorbit despre importanța educației în traducerea importanței securității pentru societate.

pirtea

„Educația are diverse dimensiuni și acum este vorba despre dimensiunea de securitate. Conferința este singura din România pe aceste aspecte, fiind într-o zonă – Timișoara – cross-border, în proximitatea Serbiei, Ungariei, toate aceste probleme legate de securitate sunt de fapt cartofi fierbinți și discutăm în general despre securitate energetică, alimentară, financiară, generată de conflicte armate, multe aspecte legate de securitate. Astfel de conferințe au rolul de a fi un tampon între partea tehnică și populație, de a traduce, de a transforma anumite lucruri pe înțelesul comunității pentru a putea fi mai informată, mai educată și pentru a ști cum să reacționeze la diferitele fluxuri informaționale sau alte elemente faptice care se întâmplă în astfel de zone.”, a declarat Marilen Pirtea.

CITEȘTE ȘI: Premierul Ciucă, despre provocările de securitate în Balcani: „Politica de lărgire a UE rămâne pilonul cheie al implicării europene”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/