Ne cerem scuze, Tinu Vidaicu!

… pentru faptul că din cauza mea și a cotidianului Express de Banat (niște cârcotași, domnule, ce să zic) e mare scandal între matale, pe de-o parte, Marcel Vela și cei doi vicepreședinți ai CJ, Marius Isac și Ovidiu Rădoi. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă Romeo Dunca. Pe această cale îi mulțumesc că îmi pomenește numele în fiecare postare făcută pe Facebook. Ce-i drept, nea Romeo o spune cu cuvintele sale, însă ideea rămâne: „iar presa atentă la orice și dornică de scandal pe deoparte (Express de Banat sau dl Nafiru că pe Donea nici nu îl amintesc) ori serioasă…”

Dar să revin la scuzele de care vorbeam mai sus. Domnule Tinu, personal mă doare undeva de certurile voastre, de scandalurile care se țin lanț în Consiliul Județean. Puteți să vă dați în cap, să faceți tumbe, să postați zi și noapte tot felul de mesaje la adresa celor care văd partea goală a paharului, să montați stație de radioficare în CJ să se audă muzica manageriată de tine în toate birourile instituției, că mi-e indiferent. Egal cu zero, înțelegi? Ca ziarist însă nu pot să stau să râd ca proasta în târg și să întreb tâmp în fiecare dimineață: „Astăzi despre ce să mai scriem, domnule președinte?” De bine, că așa e la ăia care vi-l tot perie pe Dunca vostru. Iar dacă alții nu pot să facă asta, atunci accept că eu și Express de Banat facem parte din presa de scandal. Sincer, ne bucurăm de tâmpeniile voastre. Ne rugăm bunului Dumnezeu să vă țină sănătoși și să ne livrați tot la două zile subiecte ca astea care fac până și deliciul liberalilor ori al celor care v-au votat. Ne luați pâinea de la gură în momentul în care ele nu vor mai exista. Sincer, nu ne facem griji în privința asta.

Domnule Vidaicu, ne cerem încă o dată scuze că vă întrebăm, dar nu am înțeles prea bine ce a vrut domnul președinte să ne transmită în ultima postare de pe Facebook: v-ați dat sau nu demisia? Îi faceți în ciudă lui Marcel Vela (care, între noi fie vorba, nu ar trebui să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala), veți rămâne alături de domnul Dunca? Mai ești sau nu mai ești administratorul județului? Că din ce spune președintele, ba că n-ai mai dat pe la lucru câteva zile, ba că te-ai întors… E bine să o clarificăm o dată pentru totdeauna ca să nu se mai spună că din cauza mea și a Expressului nu se mai termină scandalurile din Consiliul Județean. Ce spuneți?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/