CSM Reșița este obligată să câștige astăzi, în fața propriilor suporteri, meciul cu liderul campionatului, Național Sebiș, pentru a rămâne în cărțile promovării!
Pasul greșit făcut în prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal îi obligă pe elevii lui Leo Doană să joace astăzi doar la victorie. E singurul rezultat care păstrează șanse mari la promovare pentru rosso-neri, care astfel s-ar apropia din nou la doar două puncte de lider. O remiză ar păstra diferența de cinci puncte dintre cele două, greu totuși de recuperat chiar dacă vor mai fi destule meciuri de jucat. Un eșec ar lămuri definitiv lucrurile.
În Valea Domanului opmismul este la el acasă, chiar dacă debutul în 2017 a fost nefericit. „Sebișul nu este peste noi, noi am avut ghinion, iar ei au avut noroc. Ca și grup, ca relații individuale, eu cred că avem jucători peste cei de la Sebiș, dar asta trebuie să arătăm și în teren”, a declarat antrenorul Doană în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.
Tehnicianul a vorbit cu același prilej și despre obiectivul echipei, unul care s-a schimbat pe parcursul campionatului datorită rezultatelor foarte bune din prima parte a sezonului. „Promovarea nu a fost un obiectiv stabilit la începutul campionatului, dar sunt mândru și îmi felicit jucătorii că am ajuns pe locul doi. Noi am avut ca obiectiv locurile 1-6, dar dacă se ivește ocazia promovării, cu siguranță nu ne dăm la o parte. Ne așteaptă un meci deosebit de greu pe care trebuie să-l câștigăm ca să rămânem în fruntea clasamentului cu șanse la promovare”, a afirmat Leo Doană.
Fundașul Vlad Opriș a catalogat eșecul de la Rovinari, cu Pandurii II, drept un accident. „Sperăm să nu se mai repete și să câștigăm meciul de sâmbătă. E un meci foarte important, așteptăm suporterii lângă noi pentru că mingea e rotundă, orice se poate întâmpla. Noi trebuie să încercăm să câștigăm fiecare meci și atunci vedem ce-o ieși”, a spus jucătorul venit în această iarnă la Reșița de la Juventus București.
Souleymane Keita, jucător cu destule partide pe prima scenă, e convis că echipa va arăta altfel decât la Rovinari. „Meciul cu Pandurii II nu a fost unul prea bun, dar acum cel mai important pentru noi e să facem un joc foarte bun cu Sebișul. Am fost primit foarte bine, mă simt bine la Reșița, sper să ajut echipa să promoveze”, a declarat mijlocașul.
Partide dintre CSM Reșița și Național Sebiș se va disputa astăzi, de la ora 15.00, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.