Creșterea punctului de pensie abia în 2022 stârnește nu doar nemulțumire, ci și o mare dezamăgire în rândul pensionarilor români care, uitându-se la modul cum sunt tratați vârstnicii în alte țări europene, nu pot decât să se-mpace cu proverbul: „Cum îți așterni, așa dormi” sau mai bine zis: „Cum alegi, așa ai”.
Deși o bună parte a pensionarilor a sperat în faptul că noua echipă de la Palatul Victoria va încerca să găsească o soluție pentru ca pensiile să poată crește câtuși de puțin în acest an, totuși deznodământul în privința acestui subiect pare să fi fost unul destul de tragic pentru cei care așteptau o veste bună. Anunțul despre creșterea punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2022 a fost făcut chiar de liderul PNL, Ludovic Orban, la începutul acestei săptămâni:
„Există o decizie luată în Coaliție legată de pensii. Ele vor crește de pe 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat în legea 263 și anume compensarea proporției de 100% a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflației și, de asemenea, creșterea puterii de cumpărare prin creșterea punctului de pensie cu 50% din creșterea salariului brut pe economie”.
„Pensionarii mi-au spus: «Trebuie să mergem la București! Nu se poate așa ceva»”
Trecerea creșterii punctului de pensie în plan secund, în cel mai bun caz, a stârnit o adevărată revoltă în rândul vârstnicilor care, deși au înțeles că noul coronavirus a afectat puternic segmentul economic, nu se împacă cu ideea de a primi aceleași sume de bani în condițiile în care prețurile au crescut pe mai toate palierele.
„În fiecare zi, pensionarii vin să se plângă. Dar ce putem face? Chiar mi-au lansat următorul lucru: «Trebuie să mergem la București! Nu se poate așa ceva!». Am încercat să le explic faptul că situația pandemică nu ne permite să mergem în fața guvernanților pentru a ne cere drepturile. Cu toate acestea, oamenii au dreptate. Oare cei care ne conduc nu s-au gândit că această mărire ne-ar ajuta cât de cât în condițiile în care aproape totul s-a scumpit? Chiar să nu dai nimic?”, se întreabă Andrei Gheorghe, fost consilier local al orașului Moldova Nouă și lider al Alianței Pensionarilor din România – filiala Moldova Nouă.
Reprezentantul pensionarilor din orașul de la malul Dunării a mai dat de înțeles că se aștepta la o astfel de situație încă dinaintea alegerilor parlamentare, dar, chiar și așa, rămâne cu o mare dezamăgire atunci când vede modul total diferit în care sunt tratați vârstnicii de către reprezentanții altor state europene:
„Nu am de ce să vă mint. Ne așteptam să nu ne crească pensiile, chiar dinaintea alegerilor parlamentare, însă cum alegi, așa ai. Înțelegem faptul că situația economică a țării este delicată din cauza pandemiei. Nu suntem noi chiar așa de încuiați la minte încât să nu observăm că alte țări pot avea grijă de bătrânii lor, în vreme ce la noi nu se poate”.