Naţionalism, patriotism, tradiţionalism sau wtf se-ntâmplă-n Europa?!

Plec în rândurile ce urmează de la încăpăţânarea preşedintelui american de a ridica zidul la graniţa cu Mexicul. A mai declarat domnul Trump că este naţionalist. În Europa sunt state care îşi permit să marşeze pe ideea de naţiune independentă şi, cazul Ungariei şi Poloniei, dacă sunt membre UE, cu cererea de respectare din partea celorlalte state membre, a suveranităţii statelor în cauză. Vorbim aici de decizii de importanţă naţională, cum ar fi dreptul la dezvoltare economică, la proiecte sociale care să corespundă simţământului cetăţenilor naţiei din care fac parte. Cred că vorbim despre un moment de risc în ceea ce presupune viitorul magnificei construcţii europene, Uniunea Europeană. Fac abstracţie de gândirea gen politicaly correct şi îmi permit să comentez ca un ţăran de România. Aşadar. Nu trebuie să uităm că uniunea a fost înfiinţată pe piloni eminamente economici. După ani au venit şi politicile sociale, dar fără a fi cinici suntem obligaţi să vedem că şi acum economicul primează. Germania şi Franţa sunt lideri economici incontestabili şi acest lucru le asigură şi supremaţia politică. Marea Britanie, dacă ar fi să ne luăm după studii făcute de analişti serioşi, cum că ar fi intrat în Uniune doar pentru a spiona şi a pune beţe în roate, este la cel mult zece zile de a spune adio. Urmează „clasa de mijloc”, gen Spania, Portugalia, Italia, după care vin pietrele de moară, Cehia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România. Adică, fostul bloc sovietic. Dacă în Vest, după 1945 s-a gândit şi acţionat pentru dezvoltare şi progresul comun, în Est s-a împotmolit capitalul lui Marx în turbinca lui Stalin. Revenind în zilele noastre, Estul este deranjat, ca să folosesc un eufemism, de accesele de superioritate ale bogaţilor din Vest. În această parte de Europă încă este o mândrie să spui că aparţii unei naţii. Sunt român, polonez, ungur etc. Nu au reuşit politicile UE să ne facă să ne simţim cetăţeni europeni. De ce? Poate accesul foarte greu la decizii economice majore, poate plasarea mai mereu a esticilor în rândul doi la pozele de grup, poate calitatea îndoielnică a mărfurilor livrate de economia Vestului în lanţurile de supermarket-uri din Est. Ca o concluzie, aş spune că Uniunea Europeană a eşuat în a-i face pe noii veniţi să se simtă acasă în uniune, dacă îi credităm pe liderii puterilor Occidentale cu bună credinţă. Dacă nu buna credinţă i-a făcut să invite statele foste comuniste în UE, nu ne este permis să ne mirăm şi să condamnăm recrudescenţa naţionalismului.