Naționala României de handbal, în genunchi la final de campanie de calificare. Bănățenii, cei mai buni marcatori!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Naționala de handbal masculin a României a pierdut ultimele două jocuri din campania pentru Europeanul din 2020, o altă competiție pe care tricolorii o vor urmări la televizor!

SCM Poli a rămas fără reprezentant la lot, dar timișenii Alexandru Șimicu și Andrei Buzle au făcut o figură frumoasă sub tricolor. Pe lista selecționerului Manuel Montoya s-a regăsit și portarul lui Poli, Cristian Tcaciuc. El a părăsit însă cantonamentul naționalei după câteva zile, din cauza unor probleme medicale. La lot a fost însă Alexandru Șimicu, timișoreanul de 30 de ani ce joacă pe postul de inter stânga și în ultimul sezon a evoluat în Franța, la Saint-Raphael. De asemenea, la lot fost și coordonatorul de 20 de ani, Andrei Buzle, din Sânnicolau Mare, ajuns de la Barcelona la Lassa. Șimicu a jucat cu Portugalia, iar Buzle, și cu Franța.

Joi, România a pierdut la București cu 19-24 în fața Portugaliei. Cel mai bun marcator a fost Șimicu, cu 6 goluri marcate, în timp ce Buzle a înscris 1 gol. Duminică, în Franța, tricolorii au pierdut cu 25-34. Buzle a fost alături de Mănescu, cel mai bun marcator, cu 5 goluri. Pentru jucători și națională urmează acum o vacanță. România a terminat campania rușinos, ultima în grupă, cu un singur succes, obținut cu Lituania.

untitled design set 970x90 px

foto: Alexandru Dobre, Mediafax foto

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/